Problemele legate de livrarile de gaze naturale rusesti in Europa occidentala, dar si decizia Berlinului de a dezvolta un parteneriat strategic cu Moscova inclusiv in sectorul energetic au generat aparitia unei serioase crize in relatiile dintre Bruxelles si Kremlin, pe de o parte, intre Germania si Polonia, pe de alta. Aceasta din urma putand conduce insa la o divizare a UE si NATO, structuri din care fac parte atat Berlin, cat si Varsovia.
Mai intai a fost presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a cerut SUA sa se alature presiunilor UE asupra Rusiei, pentru a o determina sa permita accesul companiilor straine la activele ei energetice: de transport si de productie. -Nu mai putem accepta o piata energetica imprevizibila. Resursele energetice au devenit instrument de constrangere politica. Este inadmisibil-, sublinia Barroso. -Asta se cheama amestec in treburile interne ale Rusiei-, a venit replica Moscovei, prin vocea purtatorului de cuvant al Gazprom, Serghei Kuprianov. -Daca analistii UE nu au anticipat cresterea pretului la gaze pentru Ucraina, nu Rusia trebuie acuzata de atitudine imprevizibila si de politizarea pozitiei sale, analistii trebuie concediati-, a lansat el. A fost apoi interventia ministrului polonez al apararii, Radek Sikorski. Pe un ton dezaprobator, el a acuzat-o pe Angela Merkel, cancelarul german, ca a inselat asteptarile Varsoviei, ignorandu-i indemnul ca Berlinul sa se retraga din proiectul de constructie a gazoductului nord-european, care ocoleste Polonia, Ucraina, Belarus si tarile baltice. Sikorski a mers mai departe, ajungand sa compare acordul privind controversata conducta cu Pactul Molotov-Ribbentrop, acel act de trista amintire incheiat de Hitler si Stalin in ajunul celui de-al doilea razboi mondial. -A adopta mai intai decizii si abia apoi sa te consulti cu noi, asa ceva nu poate fi calificat drept solidaritate-, a estimat responsabilul polonez, aratand ca, inainte de a se duce la intalnirea cu presedintele Putin pentru a discuta chestiuni energetice, Merkel ar fi trebuit sa ceara parerea Varsoviei. Polonia, a adaugat Sikorski, nu agreeaza astfel de afaceri incheiate -in spatele- ei. Pe acest fundal, ministrul austriac al economiei, Martin Bartenstein, a carui tara detine presedintia Uniunii, a atras atentia asupra consecintelor unui conflict intre UE si Gazprom, un conflict -fara de nicio utilitate pentru niciuna din parti-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















