O poveste despre cum un drum spre îndeplinirea unui vis se transformă în coșmar
Mii de femei intră anual în Spania în căutarea unui loc de muncă, care să le îmbunătățească traiul și să le ofere șansa de a-și ajuta familiile. Toate se încarcă cu optimism și pornesc la drum cu un singur gând și anume reușita profesională și personală. Viața însă le oferă multora dintre aceste femei naive o lovitură puternică. Fenomenul exploatării sexuale pune stăpânire pe ele și, rând pe rând, fiecare cade victimă rețelelor de trafic de persoane. Majoritatea prostituatelor din Spania provin din Brazilia, Paraguay, Columbia, Republica Dominicană, Rusia, Republica Moldova, Bulgaria, Nigeria și China. Hope este o fată din Nigeria, care în urmă cu 2 ani, când avea 18 ani și numeroase greutăți în familie, a luat legătura cu o amică. Aceasta a pus-o în contact cu un văr de-al ei, care chipurile avea nevoie de o secretară în Spania. El s-a oferit să o ajute cu actele și cu banii de drum, un împrumut pe care fata urma să îl returneze treptat. În ziua în care a ajuns la Barcelona admira orașul și se considera norocoasă, dar marile speranțe i-au fost înăbușite când i s-a arătat lenjeria intimă, moment în care a înțeles ce fel de serviciu primise. Hope a refuzat, însă a fost bătută și amenințată că i se va înscena o sinucidere. Cea mai eficientă metodă de control în Nigeria este voodoo, Hope fiind dusă la un vraci, căruia trebuia să i se supună: „Am fost tare inocentă, credeam totul. Atât de tare îmi doream să vin în Spania“, a declarat aceasta. Unele rețele încearcă să intre prin alt stat din Spațiul Schengen, unde controalele sunt mai relaxate, iar chinezii, rușii și nigerienii falsifică documente. În America Latină, Brazilia este țara care „exportă“ cele mai multe femei, urmată de Paraguay. Neavând nevoie de vize totul este mai ușor, ele fiind preferate în fața fetelor cu trăsături indigene, precum cele din Peru, Bolivia sau Ecuador. Femeile provin de cele mai multe ori din zone rurale și sărace, un exemplu fiind cele africane, care sunt luate din orașul nigerian Benin, o adunătură de case din tablă, șosele pline de gropi, unde în secolul 18 era centrul comerțului cu sclavi. Aceste rețele sunt eterogene și greu de controlat, putând fi formate dintr-un cuplu, un grup sau pot fi organizații complexe, care operează în mai multe țări și numără peste 100 de persoane. Pentru fiecare rețea există o persoană care se ocupă cu păcălirea și recrutarea femeilor. Acestea au de plătit din start datorii de mii de euro celor care „le ajută“ să treacă granița, sumele crescând în timp. Hope povestește că munceau câte 13-14 ore pe zi, mergeau din club în club și schimbau locul la fiecare 3 săptămâni. Motivul pentru care locația se schimba atât de repede era pentru a le împiedica pe femei să câștige încrederea clienților și să se împrietenească între ele. Hope a căzut pe mâna a două cupluri nigeriene, iar matroana ei primea toți banii, având rolul să țină fetele în frâu. Acestea sunt foste prostituate, care au trecut prin același lucru și care au „avansat“ în organizație ori s-au căsătorit cu un cap al rețelei. Fata din Nigeria era bătută dacă nu făcea 3.000 de euro pe lună, însă la un an după recrutare a scăpat cu ajutorul autorităților și și-a denunțat „călăii“, care sunt judecați în prezent pentru că au nenorocit viețile atâtor femei naive.
