Acasă În Lume Rusia amenință Ucraina cu „scenariul georgian”

Rusia amenință Ucraina cu „scenariul georgian”

DISTRIBUIȚI

Războiul declarațiilor intră într-o nou fază între Kiev și Moscova. Oficialii celor două capitale se amenință reciproc cu intervenții militare iar conflictul ar putea intra într-o nouă etapă, una mult mai belicoasă. Mai mult, Moscova nu a evitat să ofere exemplul invadării Georgiei sub pretextul că apără cetățenii ruși din provinciile separatiste Osetia de Sud și Abhazia. "Dacă interesele noastre, interesele noastre legitime, interesele rușilor sunt atacate în mod direct, așa cum au făcut, de exemplu, în (teritoriul separatist georgian) Osetia de Sud, nu văd altă cale decât de a răspunde, cu respectarea dreptului internațional", a declarat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov pentru postul de televiziune Russia Today. El a acuzat conducerea de la Kiev că nu respectă termenii înțelegerilor recente de la Geneva de a pune capăt violențelor. „La Geneva am convenit că trebui pus capăt oricăror violențe. În următoarea după-amiază, Turcinov (președintele interimar al Ucrainei – n.r.) aproape că a declarat stare de urgență și a ordonat armatei să împuște oamenii”, a continuat Lavrov. Acesta nu a ezitat să dea vina pe SUA pentru situația în cauză. "Au anunțat suspendarea a ceea ce numesc o «operațiune antiteroristă», dar, acum, că (vicepreședintele american) Joe Biden s-a dus la Kiev, afirmă că această operațiune trece din nou într-o fază activă", a declarat Lavrov pentru postul de televiziune Russia Today (RT). "Nu am niciun motiv să nu cred că americanii nu conduc acest spectacol în modul cel mai direct", a acuzat el.

Campanie anti-terotistă reluată

Declarațiile acestuia vin în replică la anunțul făcut de Kiev potrivit căruia armata ucraineană va continua operațiunile anti-teroriste în estul țării, acolo unde în continuare clădiri administrative sunt ocupate de milițiile proruse. 'Faza activă (a operațiunii) a fost suspendată pe timpul sărbătorilor de Paști, dar de astăzi continuă. Forțele de aplicare a legii acționează pentru lichidarea tuturor grupurilor (ilegale) care operează în Kramatorsk, Slaviansk și în alte orașe din regiunile Donețk și Lugansk', a anunțat miercuri vicepremierul ucrainean Vitali Iarema. „În viitorul apropiat, măsuri adecvate vor fi luate și veți vedea și rezultate”, a declarat presei Iarema, înainte de ședința săptămânală de guvern. El a mai spus că speră și de la ajutor mai consistent din partea SUA în cazul unei agresiuni militare ruse. Deja SUA au trimis o nouă navă de război în Marea Neagră. Fregata USS Taylor are misiunea "asigure aliații NATO de angajamentul US Navy față de consolidarea angajamentului și îmbunătățirea interoperabilității în atingerea unor obiective comune în regiune", conform unui anunț al Marinei SUA.

Mădălin Necșuțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.