– Regimul Saddam Hussein s-a prabusit intr-o atmosfera haotica la Bagdad, in a 21-a zi de la declansarea operatiunilor militare, trupele americane fiind intampinate de multimea iesita pe strazi, dupa disparitia subita a fortelor irakiene
– -Am ajuns intr-un punct in care populatia intelege ca zilele regimului sunt numarate. Este un moment foarte important al operatiunii. Dar, din punct de vedere militar, mai avem multe de facut- – au fost primele declaratii de triumf venite de la Comandamentul Central, din Doha, in Qatar
– Mai degraba rascoala decat revolta, miscarile de strada din capitala irakiana au culminat cu jefuirea unor importante institutii din Bagdad, oamenii luand tot ce se putea cara – de la frigidere si calculatoare la ghivece cu flori – din sediul ONU, din magazinele cu articole sportive, din alte puncte comerciale
– Intre timp, surse de la Doha au precizat ca -inca nu a venit momentul incetarii ostilitatilor. O decizie in acest sens va fi luata cand se vor intruni conditiile de front si cand vom primi instructiuni politice corespunzatoare de la superiorii nostri-
– Pe acest fundal, adjunctul secretarul de stat american, John Bolton, a lansat un avertisment Siriei, Iranului si Coreii de Nord, indemnand cele trei tari sa ia aminte la lectia data regimului lui Hussein.
Regimul Saddam Hussein s-a prabusit intr-o atmosfera haotica la Bagdad in a 21-a zi de razboi, trupele americane fiind intampinate de multimea iesita pe strazi, dupa disparitia subita, marti, a fortelor militare si de politie irakiene.
-Am ajuns intr-un punct in care populatia intelege ca zilele regimului sunt numarate. Este un moment foarte important al operatiunii. Dar, militar, mai avem multe de facut-, au fost primele declaratii de triumf venite de la Comandamentul Central din Doha, Qatar.
Jafuri…
Mai degraba rascoala decat revolta, miscarile de strada de ieri din capitala irakiana au culminat cu jefuirea unor importante obiective din Bagdad, actiuni dublate si in alte orase ale Irakului, in special in Basra, si prin distrugerea simbolurilor puterii lui Saddam Hussein.
Camionete pline pana la refuz cu mobilier de birou, frigidere, calculatoare, aparate de aer conditionat, ba chiar si glastre cu flori – irakienii au luat, sub privirile nepasatoare ale americanilor, cam tot ce se putea de la sediul ONU din Bagdad (unde s-au desfasurat activitatile inspectorilor pe probleme de dezarmare, dar si ale personalului umanitar), de la magazinele de articole sportive din apropierea Comitetului Olimpic – cunoscut ca unul dintre cartierele generale ale lui Udai, fiul lui Saddam -, dar si din alte puncte comerciale. Desi o raritate, bataile de strada nu au lipsit, un irakian suspectat a fi membru al unitatilor paramilitare loiale lui Saddam fiind atacat in plina zi, la Basra, de un alt irakian, in timp ce multimea a ales sa nu intervina.
…flori si zambete
Cei mai calmi dintre irakieni s-au multumit sa intampine trupele SUA -cu flori si zambete-, dupa cum titreaza presa occidentala. Ziaristii straini -atasati- trupelor americane au descris la unison scene cu adevarat idilice: fete aruncand petale de flori inspre tinerii puscasi marini, in timp ce femeile maritate s-au multumit sa le faca cu mana de la balcon, soldati culegand petalele de pe mitralierele instalate pe tancuri, mirosindu-le si zambind. Nici urma de sinucigasi placati cu explozibil, nici urma de temutele masini-capcana.
Centrul de control irakian – dezintegrat
In vidul de putere creat la Bagdad si dupa una dintre cele mai linistite nopti pentru irakienii bombardati de la inceputul campaniei militare, tancurile americane au reusit sa ajunga ieri in centrul capitalei, in Piata Tahrir, pe malul estic al Tigrului, fara a intampina aproape nici un fel de rezistenta. Oamenii din multime spuneau ca trupele irakiene au parasit orasul, pe nepusa masa, inca de marti. Ciudata a fost si tacerea totala a oficialitatilor irakiene. Radioul public a transmis intermitent doar cateva ode pentru Saddam, televiziunea nu a dat nici un semn de viata, iar ministrul informatiilor, in permanenta prezent in fata presei, a absentat ieri de la datorie.
In pofida progresului semnificativ inregistrat ieri, surse oficiale au avertizat asupra rezistentei izolate si a focurilor de arma sporadice care se faceau auzite inca, ieri, la Bagdad, semn ca unele trupe paramilitare se mai aflau in oras. De altfel, Crucea Rosie si-a suspendat activitatile la Bagdad, invocand lipsa de securitate.
In ce priveste o eventuala decizie de incetare a focului, mai este pana atunci, au precizat surse de la Doha. -Inca nu a venit momentul incetarii ostilitatilor. Aceasta decizie va fi luata cand se vor intruni conditiile pe front si cand vom primi instructiuni politice in acest sens de la superiorii nostri-, a precizat generalul de brigada Vincent Brooks, vedeta a conferintelor de presa de la Comandamentul Central din Qatar.
Greul se muta in nord
Brooks a facut referire la -coditele- regimului imprastiate prin diferite parti ale Irakului, dar si la -golurile- militare ale coalitiei. Daca sudul Irakului poate fi considerat, in mare, securizat, fortele americane, sprijinite de cele kurde, mai au de ocupat in nord localitati importante precum Mosul, Kirkuk sau Tikrit – orasul natal al lui Saddam, despre care se crede ca este foarte bine aparat. Din punct de vedere aerian insa, suprematia SUA este completa, au precizat surse oficiale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















