„Trebuie să încetăm cu această orbire stupidă în fața jihadismului susținând că acesta nu are nimic de-a face cu islamul. Sunt în dezacord fundamental cu oamenii de stânga care fac front comun pentru a disocia fundamentalismul de islam. De 50 de ani islamul s-a radicalizat. Există, desigur, tradiția unui islam luminat. Însă ea nu este la putere astăzi. Atunci când oamenii din Daesh se aruncă în aer, ei o fac strigând ‘Allahu Akbar’, și atunci cum se poate spune că acest lucru nu are nimic de-a face cu islamul?. Este foarte îngrijorător să vezi că extrema dreaptă este capabilă să ia măsură amenințării mai clar decât stânga. Presupunerea constantă a stângii este că lumea occidentală este rea. Prin urmare, totul este trecut prin malaxorul acestei analize”, a declarat scriitorul britanic Salman Rushdie într-un interviu pentru săptămânalul francez Le Nouvel Observateur, citat de AFP, preluat de Agerpres.
Ahmed Salman Rushdie s-a născut în 19 iunie 1947 la Bombay India într-o familie de musulmani practicanți, prezent locuind la New York. Rushdie este cunoscut mai ales pentru Versetele satanice, scriere considerată blasfematoare la adresa religiei islamice și care i-a adus condamnarea la moarte din partea ayatolahului Ruhollah Khomeini.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















