Cetățeanul american de origine pakistaneză Faisal Shahzad, acuzat că a încercat să comită un atentat în piața Times Square din New York, este suspectat că ar fi avut în vedere și alte ținte importante în zona orașului american, a declarat un anchetator. Acesta avea în vizor comiterea de atentate și în locații din New York, precum Rockefeller Center, Grand Central Terminal, World Financial Center sau sediul producătorului de elicoptere din Connecticut, Sikorsky, mergånd pånă acolo încåt să examineze atent unele dintre aceste ținte, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul anchetei. Documentele tribunalului arată că Shahzad a recunoscut că a încercat să detoneze o bombă și că a primit recent instruire pentru fabricarea de bombe în regiunea Waziristan din Pakistan.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















