
Liderii lumii s-au uitat cu surprindere și chiar cu groază cum premierul italian, Silvio Berlusconi, a adormit de două ori în timpul summit-ului G20 de la Cannes, în timp ce ei discutau despre cum să împiedice Italia să devină următoarea victimă a crizei din zona euro. Deși tema discuțiilor era chiar țara sa, Berlusconi nu a părut deloc interesat de subiect și și-a oferit mai multe momente de relaxare.
Silvio Berlusconi, în vârstă de 75 de ani, a fost înghiontit de două ori de oficiali, pentru a fi trezit din somn. El a ațipit în timp ce Barack Obama, David Cameron, Angela Merkel și Nicolas Sarkozy, între alții, îl îndemnau să ia mai multe măsuri pentru a-și salva țara de la faliment. Mai mult, aceștia aproape l-au obligat să permită unor inspectori de la Fondul Monetar Internațional (FMI) să verifice datele economice ale Italiei, pentru a preveni să o apuce pe urmele Greciei.
„Există o îngrijorare tot mai mare în legătură cu faptul că Berlusconi nu deține controlul asupra a ceea ce se petrece în Italia. A adormit de două ori în timpul discuțiilor. I-a alarmat foarte tare pe oficialii săi. Au fost nevoiți să îl trezească cu un ghiont. Ceilalți oficiali nu au avut cum să nu observe”, a declarat un diplomat care a participat la discuții.
În timp ce Berlusconi era înghiontit la Cannes, inamicii săi politici, tot mai numeroși, discutau despre înlăturarea sa de la putere, iar mii de persoane au participat, sâmbătă, la un miting împotriva Guvernului său, la Roma, cerând plecarea șefului Guvernului. De asemenea, doi parlamentari au demisionat din grupul politic al lui Berlusconi, care a rămas cu 314 mandate din cele 630 din Camera Deputaților, iar șase foști aliați au făcut apel la „o nouă etapă politică și un nou Guvern”.
Înainte să plece de la Cannes, Berlusconi a respins îndemnurile de a demisiona, dar se confruntă cu un important vot asupra bugetului, marți, și riscă un vot de neîncredere, miercuri, asupra planului său de austeritate. Comunitatea internațională se teme că Guvernul Berlusconi este prea slab pentru a impune reducerea cheltuielilor, necesară în planul de reducere a datoriei, și a relansa economia.
Premierul italian a negat categoric sâmbătă seara că ar avea vreo intenție să demisioneze, ironizând Guvernele italiene de după război, care nu au durat decât „11 luni în medie”.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















