Liderul minorității tătare din Crimeea, Mustafa Djemilev, a făcut apel, la boicotarea referendumului privind alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia și a solicitat ca NATO să intervină pentru a preveni "un masacru". "Facem apel la tătarii din Crimeea să boicoteze referendumul", a declarat pentru AFP Mustafa Djemilev, aflat în vizită la Bruxelles. Apreciind că ONU nu va accepta niciodată, din cauza dreptului de veto al Rusiei, să trimită căști albastre în Crimeea, Djemilev a solicitat ca NATO "să intervină, la fel în Kosovo", pentru a preveni "un masacru".
Oficialul tătar a anunțat că intenționează să aibă o întrevedere cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen. Pe de alt parte, dacă până acum forțele pro-ruse au îngrădit accesul OSCE în Crimeea, acum Moscova a îndemnat Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) să trimită observatori la referendumul prevăzut duminică pentru alipirea Peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia, a anunțat Ministerul rus de Externe. "Ministerul rus al Afacerilor Externe îndeamnă conducerea OSCE, statele membre ale Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDH) să renunțe la politica «dublelor standarde» și să răspundă pozitiv invitației autorităților din Crimeea de a participa la observarea referendumului", a anunțat ministerul într-un comunicat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane