Acasă În Lume Un sfat al înțelepților pentru Europa

Un sfat al înțelepților pentru Europa

DISTRIBUIȚI

În pofida retincențelor afișate cu precădere de Marea Britanie și țările nordice, inițiativa franceză vizând formarea unui "grup al înțelepților" care să reflecteze la viitorul UE, la locul Turciei printre Cei 27 prinde contur. Înființarea acestui "sfat al bătrânilor" a făcut obiectul unui acord de principiu negociat la Consiliul european de luna trecută, de la Lisabona. Deși partizanii extinderii Uniunii se tem că preconizata structură va fi utilizată de Paris pentru a ține Turcia la distanță, sunt totuși gata să accepte ideea lansată de președintele francez. De la venirea sa la putere, nota agenția France Presse, Nicolas Sarkozy a permis Europei să iasă din impasul aruncat de respingerea de către electoratul francez și olandez a Constituției unionale, militând în favoarea unui tratat simplificat, adoptat pe cale parlamentară. El și-a asumat, astfel, un risc în raport cu opinia publică franceză, ce reclamă organizara unui nou referendum pe această temă. "Înțelepții" sunt oameni de afaceri, sindicaliști, personalități ale lumii academice sau intelectuali incontestați. Ca posibili membri, se vorbește, printre altele, de ex-președintele leton Vaira Vike-Freiberga care, în ciuda profilului de fost politician, ar putea reprezenta "noile" țări membre. Este rostit, de asemenea, numele fostului patron al fabricantului finlandez de telefoane mobile Nokia, Jorna Ollila. Esențial e ca preconizatul grup să devină realitate. "Dezbaterea trebuie să ajungă un exercițiu colectiv", explică un diplomat. "Un lucru este cert: nu va fi un grup de geografi cărora li se cere să schițeze o hartă a Europei anilor 2020-2030". În ce privește mandatul, va fi suficient de vag pentru a evita tensiunile: se va vorbi de identitate europeană și de locul UE în lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.