
Bărbații au, de cele mai multe ori, un comportament ciudat, dar femeile nu pot trăi fără ei și chiar îi găsesc fermecători în unele situații. Câteodată pur și simplu nu poți înțelege ce vrea să exprime omul de lângă tine sau de ce reacționează într-un fel anume. Cu ajutorul câtorva sfaturi, vei fi capabilă să pricepi mai bine modul lor de gândire. Fie că îți place sau nu această asociere, bărbații se aseamănă în multe privințe cu câinii, în sensul că acționează din instinct, așa că iată câteva lucruri de bază de care să ții cont, potrivit „Red Book“, citat de ziare.com:
Bărbatul nu rezistă când este atacat
Nu există surpriză mai frumoasă pentru un bărbat decât un dans senzual oferit chiar de iubita sa. Dezbracă-te încet sau mișcă-te provocator, orice l-ar putea stimula vizual. Această tensiune sexuală îl va stimula vizual, gândindu-se la ceea ce urmează. Ți-e jenă să dansezi doar în lenjerie intimă? Nu uita că iubitul tău nu observă niciun defect în acele momente, ci se gândește doar la cât de frumoasă ești.
Nu se pot abține să nu se holbeze
Acest lucru este cât se poate de adevărat, căci bărbații nu se pot controla când vine vorba de a privi o femeie frumoasă. Așa cum femeile nu pot trece pe lângă o vitrină cu pantofi superbi fără să se uite, așa se întâmplă și cu ei în ceea ce privește reprezentantele sexului opus. Iubitul tău nu este insensibil, ci doar posedat pe moment de o poftă interioară.
Bărbații sunt niște copii mai mari…
Undeva, în sufletul lor, toți sunt niște copii, de unde și obsesiile legate de sport, bătăi și dorința de șicane între ei. Când așezi trei sau mai mulți bărbați unul lângă altul, ei relaționează țipând împreună în timpul unui meci de fotbal. Faptul că regresează nu este doar un mijloc de apropiere între ei, ci și un mod de a scăpa pe moment de grijile cotidiene și de a se simți acceptați așa cum sunt. Nu are niciun sens să-i pui bețe în roate iubitului când vrea să facă lucrul acesta, căci nu te va aprecia deloc în acele momente.
Bărbații sunt perverși
Nu există niciun mod de a spune altfel acest lucru. Bărbații pur și simplu se gândesc încontinuu la sex, de multe ori chiar visând la el cu ochii deschiși. Nu este cazul să te superi dacă îți surprinzi soțul uitându-se la poze sau filme pentru adulți, căci nimic nu este mai puțin atrăgător decât o femeie nesigură. În plus, bărbatul se va uita o vreme, după care va prefera ce are în carne și oase lângă el. Dacă ai suficientă încredere în tine, vă puteți uita la filme chiar împreună, apoi beneficiind amândoi de efectul vizionării.
Bărbaților le-ar plăcea să înșele…
…dar asta nu înseamnă că o vor și face. Din fericire, de multe ori le este rușine, se simt prea vinovați sau sunt timizi, așa că rămân doar cu dorința. Este o problemă oarecum biologică: văd, vor și încep să aibă fantezii. Nu sunt de la natură monogami, așa că trebuie să se lupte mult pentru a rămâne fideli. Jumătate dintre bărbați spun că dacă ar exista 0 șanse să fie prinși, ar înșela. Ceilalți însă au declarat că nu ar călca strâmb nici așa. Mulți spun totuși că își reprimă dorința de teama că vor distruge familia frumoasă de acasă, pe care s-au chinuit să o clădească.
Bărbații vor ca femeile să-i venereze
Orice bărbat are o fărâmă de Donald Trump în el. Vor ca femeile să îi considere puternici, de succes și sexy. Mulți nu recunosc, dar ar vrea în adâncul inimii să fie măcar puțin mai deștepți decât femeia de lângă ei. În același timp, nu au nicio problemă dacă femeia de lângă ei arată de 10 ori mai bine decât ei, căci asta le flatează egoul.
Bărbații adoră sexul oral
Un studiu arată că lucrul pe care bărbații îl dorec cel mai mult în pat este sexul oral. Mai precis, 80% dintre ei au răspuns astfel. Bineînțeles, este vorba de ce primesc ei, nu de ce oferă. Mulți au spus că, din partea unei femei, cel mai bun cadou este să ofere sex oral dimineața. Micul dejun deja nu mai contează, în acest caz.
Bărbații nu pricep apropourile
Când bărbații se adună între ei, nu stau să bată apropouri și să fie finuți, ci spun tot ce simt, fără dublu înțeles. Din cauza acestei lipse de antrenament, le este foarte greu să înțeleagă când femeia de lângă ei încearcă să le sugereze subtil ceva. Un lucru e clar în lumea lor: dacă nu ceri, nu primești. Așa că, în cazul în care vrei să te scoată în oraș de ziua ta, spune-i direct, iar dacă vrei un cadou strălucitor, care să dureze pe vecie, s-ar putea să primești un set de tigăi de teflon dacă nu specifici că este vorba de o bijuterie.
Bărbații își iubesc organul sexual
Cel mai bun prieten al bărbatului este penisul lui, așa că se așteaptă ca și femeile să-l iubească și să-l aprecieze. În timp ce organele reproductive ale femeii sunt interne, ascunse, cele ale bărbatului se află la exterior, fapt ce îi face să fie mândri, dar și puțin obsedați de ele. Întotdeauna va funcționa un compliment făcut unui bărbat despre mărimea organului său sexual. Dacă este mediu, spune-i că este imens, iar dacă este prea mare, spune-i acest lucru. O va lua cu siguranță ca pe un compliment.
Bărbații nu înțeleg Valentine’s Day
Mulți consideră Valentine’s Day ca pe o sărbătoare a femeilor, nepricepându-se prea bine la cadouri și atenții. Spune-i că urmează să fie Ziua Îndrăgostiților și că vrei să ieșiți, astfel încât să îți înțeleagă clar dorințele.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















