Un spital din Shanghai a anunțat ieri că a reușit separarea a două siameze de patru luni, la sfârșitul unei „delicate“ intervenții chirurgicale de șase ore realizată de mai multe echipe de chirurgi, informează AFP și AP.
Starea siamezelor An An și Xin Xin, care aveau inimile într-un singur pericard și un mare ficat comun, „este stabilă și continuă să fie sub supraveghere la secția de terapie intensivă“, a declarat un purtător de cuvânt al centrului medical care a efectuat dificila intervenție chirurgicală. Directorul medical al unității Liu Jinfen a precizat pentru Xinhua că operația de separare a siamezelor a avut loc luni și a fost efectuată de patru echipe de chirurgi. „Le-au fost separate inimile, ficatul și le-a fost reconstituită cutia toracică utilizând plăci dintr-un aliaj de titaniu“, a indicat Dr. Liu. „Operația a fost delicată, dar am reușit“, a continuat directorul medical al spitalului, precizând că într-o primă fază bebelușii sunt conectați la aparate de asistență respiratorie. Se știe că ficatul este un organ care se regenerează relativ repete. Este cea de-a treia operație de acest fel realizată în spital, a indicat purtătorul de cuvânt al clinicii din Shanghai, un oraș din estul Chinei reputat pentru înaltul său nivel de pregătire și dotare medicale. Mama a descoperit la ecografie că este însărcinată cu siamezi, dar la sfatul medicilor a decis să păstreze bebelușii. În jur de 1,2 milioane de copii cu malformații se nasc anual în China, nota Shanghai Daily. Potrivit unor recente date statistice, în 2009, la o populație de 1,34 miliarde de locuitori s-au înregistrat 16 milioane de nașteri.
AGERPRES
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















