Acasă Life Legenda Calului Troian, una dintre cele mai cunoscute din Grecia Antică

Legenda Calului Troian, una dintre cele mai cunoscute din Grecia Antică

DISTRIBUIȚI

Legenda Calului Troian este una dintre cele mai cunoscute din Grecia Antică și are la bază o serie de poeme epice scrise de Homer, Iliada și Odiseea.

Conform istoricilor, Războiul Troian ar fi avut loc undeva între 1300 și 1200 înainte de Hristos.

Calul Troian a fost construit după o idee ce i-a aparținut luptătorului grec Ulise (Odiseu), în timpul Războiului Troian pe care l-au avut cu troienii.

Conflictul a izbucnit după ce Paris a fugit în Troia cu Elena, soția lui Menelau, regele Spartei. Înainte să fugă, cei doi au luat și o parte din averea regelui. La aflarea veștii, Menelau a adunat o armată și astfel a început conflictul ce a durat 10 ani.

Grecii au avut nevoie de 2 ani pentru a pregăti o flotă de peste 1.000 de vase. Una dintre legendele Troiei ne spune că Agamemnon, fratele lui Menelau și conducătorul armatei grecești, și-a sacrificat fiica pentru a beneficia de o vreme mai favorabilă, în așa fel încât vasele să poată să plece spre Troia.

Războiul Troian a durat 10 ani, în care s-au înregistrat numeroase pierderi de ambele părți. La un moment dat însă, lui Ulise i-a venit ideea de a construi un cal uriaș din lemn. Acesta avea interiorul scobit și în el s-au putut scunde luptătorii greci.

Apoi, calul troian a fost lăsat în fata porților Troiei, moment în care flota grecească a început să se îndepărteze pe mare, într-un semn care recunoștea practic înfrângerea. Văzând acest lucru, troienii au început să sărbătorească și au introdus chiar calul în interiorul zidurilor, privindu-l ca pe un dar. Totuși, în acea noapte, grecii au coborât din cal, au deschis porțile cetății, iar armata lor s-a întors și a pătruns în Troia, făcând numeroase victime.

Calul Troian, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Greciei Antice

Calul Troian este atât de cunoscut încât, la o simplă căutare pe Google, reies peste 30 de milioane de rezultate.

În plus, există și un joc de păcănele gratis Age of Troy, ce înfățișează calul troian. Acesta a fost lansat de compania EGT în anul 2016 și este inspirat din tematica războiului troian. Paris și Elena, cei care au dat naștere Războiului Troian, sunt chiar cele mai valoroase simboluri din jocul care poate fi jucat gratis pe Cazino365.ro

De asemenea, despre Războiul Troian a apărut în 2004 și filmul Troia, cu Brad Pitt, Eric Bana și Orlando Bloom în rolurile principale. Acesta a avut un buget de 185 de milioane de dolari și încasări de 497.4 de milioane de dolari la box office. Troia a avut și o nominalizare la Premiile Oscar din 2005, pentru cele mai bune costume.

Unde este Calul Troian?

Trebuie spus că nu există nicio dovadă clară că Războiul Troian a existat sută la sută sau că legenda Calului Troian este adevărată. Totuși, mulți istorici sunt convinși că un sâmbure de adevăr tot există.

Mai mult, Războiul Troian ar fi avut loc undeva în zona în care se află astăzi Turcia. Iar în 2014 o echipă de arheologi a susținut că a găsit bucăți din calul troian, pe dealurile din Hisarlik, unde au fost descoperite mai multe bucăți mari de lemn. Despre acestea, arheologii au garantat că provin din calul troian.

Structura bucăților descoperite se potrivea cu descrierile făcute de Homer, Virgil, Augustus și Quintus Smyrnaeus, care au scris pe larg despre Războiul Troian. Examinările ulterioare au arătat că bucățile datau din secolul 11 sau 12 înainte de Hristos, adică fix perioada în care se crede că a avut loc Războiul Troian.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.