Home Actualitate Torsul pisicii împotriva stresului, insomniei și anxietății

Torsul pisicii împotriva stresului, insomniei și anxietății

DISTRIBUIŢI

Stresul, insomnia sau anxietatea se pot trata și fără medicamente, numai cu torsul pisicii, care are virtuți terapeutice mult lăudate de stăpâni și de experții veterinari.
Jean-Yves Gauchet, veterinar la Toulouse, care a introdus în Franța „terapia torsului“, susține că acest tip de zgomot continuu produs de pisici „liniștește“ și acționează ca „un medicament fără efecte secundare“. „Când organismul luptă împotriva unor situații delicate, cum ar fi stresul, torsul pisicii emite vibrații sonore liniștitoare și binefăcătoare, cam ca muzica“, spune el. Pisica seamănă cu un violoncel a cărui muzică se amplifică în funcție de mărimea toracică, precum o cutie de rezonanță. Torsul vine din laringe, iar vibrațiile sale sunt un semn de liniștire între pisici. „Este primul semnal pe care mama îl trimite puiului, apel de recunoștință și calm care funcționează și în relația cu omul“, afirmă veterinarul.
Omul percepe torsul pisicii cu ajutorul timpanului, dar nu numai. „Frecvențele joase, între 20 și 50 hertzi, ale torsului sunt percepute de timpan, dar și de corpusculii lui Pacini, terminații nervoase aflate aproape de suprafața pielii. La creierul uman se transmit atunci gânduri pozitive și de stare bună“, precizează el.
Avantajele de a avea în casă o pisică nu se limitează la tors. „Pisica este un copil etern: îi place să fie alintată și nu cere decât să te joci din când în când cu ea. Umple astfel o lipsă de afecțiune pentru cei care nu au copii“, mai spune veterinarul francez.
În casele de bătrâni unde se acceptă animale, pisicile le fac bine celor care stau acolo. „Unul din clienții noștri suferă de tulburări de comportament și numai prezența pisicii sale îl calmează și îl ajută să adoarmă“, spune Bruno Hardy, asistent la o casă pentru vârstnici.
Ziarista Veronique Aiache a consacrat o carte „terapiei prin tors“. „Este un puternic antistres, element de reglare a tensiunii arteriale, de ameliorare a capacității imunitare și de susținere psiho-motorie“, arată ea, referindu-se la rezultatele unui studiu desfășurat în anii 1950 de medici americani.
„La o fractură egală, pisica se reface de trei ori mai repede decât orice alt animal. Vibrațiile emise prin tors au fost de altfel reproduse de kineto-terapeuți pentru a grăbi cicatrizarea osoasă“, declară ea AFP.
În Japonia există chiar „baruri cu pisici“, unde clienții vin să se destindă după orele de serviciu, bând ceai și mângâind animalele.
Complicitatea dintre om și pisică are rădăcini în activitățile agricole, când, acum mii de ani, felinele alungau dăunătorii. Jean-Denis Vigne, arheolog, a descoperit, în timpul săpăturilor efectuate în Cipru în 2005, cele mai vechi urme ale asocierii dintre om și pisică, „în sens afectiv“. „Mormântul unui om lângă care se află scheletul unei pisici, datând din anii 8.500 î.e.n., demonstrează legătura dintre cei doi în viață și moarte“, consideră el.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.