Acasă Lumea-i Cum Este Am ajuns ca altii sa ne puna tara pe hartile bune…

Am ajuns ca altii sa ne puna tara pe hartile bune…

DISTRIBUIȚI

Marile puteri au ambitii mari, fiecare dintre ele vrea sa modeleze lumea dupa planul ei. Chiar daca presedintele Trump cocheteaza cu ideea de a mai lasa jos din grandioasa povara  a preeminentei globale a Americii. Oricum, Statele Unite incep sa nu mai dirijeze  fara tot mai multe amendamente ale altora fenomenul globalizarii, asa cum a facut-o decenii multe, de la Ialta, East River sau Bretton Woods pana mai de curand. Apar noi challengeri, cu noi formule de viitor al lumii, chiar daca acestea nu au (inca) nici anvergura, nici forta, nici audienta proiectului american de ordine mondiala. Si sunt mai degraba proiecte superregionale, transcontinentale, nu planetare. Proiectul rus, de integrare eurasiatica, initiat de presedintele Vladimir Putin isi urmeaza calea fara a forta excesiv lucrurile, dar cu tenacitate. Proiectul Noului Drum al Matasii, lansat in 2013 de presedintele chinez Xi Jinping a si inceput sa se prefigureze, nu numai pe harti, ci si pe teren.
Asadar, cel putin trei proiecte, pentru aceeasi planeta.  Nu intra ele in competitie, rivalitate, coliziune? Oricat ar parea de curios, inca nu prea. Presedintele Putin chiar teoretiza la un moment dat ca proiectele rus si chinez “se pot armoniza”, fara sa intre insa in prea multe detalii.  Iar presedintele Trump a lasat lumea in perpelexitate scotand America din  Parteneriatul transpacific dupa nici un an de la lansarea lui… la apa.
Moment cat se poate de prielnic pentru Beijing de a consacra spectaculos  proiectul sau de lume, numit si “ O Centura, un Drum”,  poate si pentru ca are doua itinerarii – unul nordic, pe uscat (rutier), care – cel putin pe harta – trece si prin Romania, intre Istanbul si Moscova, si o a doua ruta, maritima, care trece prin sudul Asiei, al  Orientului Mijlociu si al Europei. Se estimeaza ca acest proiect, numit si “al secolului” va beneficia doar in prima sa faza de lucru, de vreo mie de miliarde de dolari si va implica 65 de tari, care insumeaza 65 la suta din populatia globului si circa o treime  din PIB-ul mondial.
Dupa cativa ani de la punerea in functiune a acestui ambitios santier, ce se intinde din zona chineza Xian pana in nordul baltic al Germaniei si Marii Britanii, Beijingul a reunit saptamana trecuta  lideri mondiali la un nivel oficial cat mai ridicat, posibil (cu Putin si Erdogan ca vedete, dar si alti presedinti si prim ministri, sefi ai ONU, FMI, Bancii Mondiale etc.) pentru a impune atentiei generale, in mod oficial, pentru reflectie si actiune, initiativa sa. La conclavul de la Beijing au fost si cateva absente notabile – India, Japonia, iar SUA si tarile vest-europene (care, fapt semnificativ au participat cu interes) s-au aratat totusi, cel putin in aceasta faza, fie vadit necooperante, fie diplomatic rezervate. Statele din partea noastra de lume si-au trimis si ele la Beijing lideri de varf, mai ales ca tronsoane ale acestui Drum al Matasii au inceput sa se prefigureze in zona.  “Guvernele grec,sarb, ungur, ceh, italian, portughez si elvetian au recunoscut de multa vreme ca drumul spre viitor trece prin cooperarea cu China si edificarea Noului Drum al Matasii” – remarca, in ianuarie 2017, intr-un studiu, politologul francez Sonia Bressler, doctor in filozofie.  China dispune acum de portul grecesc Pireu si de cel turc Kumport, construieste sau modernizeaza linii ferate in Grecia, Serbia, Ungaria, a inceput sa o faca si in Bulgaria  si nu vom scapa nici noi, pentru ca Drumul Matasii va lega Istanbului si Moscova si pe toate hartile cu proiecte, acest tronson traverseaza si estul Romaniei. Cateodata, ne mai ajuta si geografia. Chiar facandu-ne bine cu forta, s-ar putea zice. (MagnaNews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.