Acasă Lumea-i Cum Este Brexit si Trump deschid cale regala armatei germane

Brexit si Trump deschid cale regala armatei germane

DISTRIBUIȚI

Inca inainte de a fi ales presedinte, Donald Trump a facut cunoscut ca infatisarea geopolitica a Europei (dar si a lumii) se va schimba decisiv, iar pentru unii si dramatic. Dar trebuie adaugat imediat si un alt fapt, nu mai putin preocupant: noul presedinte american nu este singular in opiniile sale despre gradul si modalitatile de angajare ale hiperputerii mondiale in mentinerea pacii si securitatii internationale, salvgardarea democratiei in lume, apararea lumii libere etc. etc.  Ceea ce, in mod concret, inseamna, ca prioritate de prim ordin, si tipul de relatii Washington-Moscova. Relatii pe care, la nici un deceniu dupa proclamata incheiere a razboiului rece si destramarea URSS, in euforia generala si in plin mars triumfal catre Est al NATO si UE, influentul politolog american Zbigniew Brzezinski le vedea in perspectiva unui Grand Bargain, a unei “mari targuieli” ruso-americane, cand scria, in 1987, in cartea sa“Marele esichier” despre o Rusie ce își va reveni și care va stabili un parteneriat strategic cu Vestul, prin care Moscova va prelua rolul de a ”reglementa situația în Europa de Est, Asia Centrală și Extremul Orient”. Daca proiectia lui Brzezinski o putem lua ca pe aceea a unui politolog (fie el si consilier prezidential), declaratiile lui Donald Trump din campania electorala au greutatea cuvantului  unui candidat care a ajuns presedinte al Americii: „Sub conducerea mea, SUA ar putea să nu protejeze alte state dacă sunt atacate de Rusia. Trebuie ca aceste ţări să îşi îndeplinească mai întâi obligaţiile pe care le au faţă de noi”. Trump afirma, fara retineri, ca el consideră NATO o relicvă a războiului rece, irelevantă pentru secolul 21 şi ca SUA ar trebui să-şi reexamineze toate angajamentele – si sa decida in materie –  prin prisma beneficiilor pe care ele le aduc sau nu Americii.
Pentru noi,”Noua Europa”, cum parca ironic ne-a numit un fost sef al Pentagonului, de fapt fosta – si poate viitoarea – Europa Rasariteana, apar mari probleme, acute si existentiale, de tipul adaptarii la un nou echilibru de forte si la viitoarele sfere de influenta din zona iar si mai concret, reevaluarea aliantelor si aliatilor Romaniei. Intre variantele de viitor pentru partea noastra de lume, alianta si parteneriatul cu Germania, in cadrul NATO si al UE, dar, nu mai putin important, in plan bilateral, se prefigureaza ca o optiune de prima necesitate. Prin dezangajarea – anuntata – a Americii din Europa, Germania (eventual si in numele UE) va forma, impreuna cu Rusia, condominiumul  – oficializat sau nu – care va face jocurile pe continent.
Intr-un asemenea context, Germania va trebui sa se consacre, in sfarsit, ca “mare putere completa”, cum pudic si eufemistic au numit exegetii politici germani in deceniile postbelice al tarii scindate, statutul visat in ascuns la Berlin, de mare putere nu numai economica, politica si diplomatica, dar si militara (nu si nucleara).
La exact un sfert de veac dupa reunificarea Germaniei, in 2014, presedintele federal Joachim Gauck, anunta cat se poate de clar liderilor lumii, la conferinta de securitate de la Munchen: “Germania este o tara mai mondializata ca altele. Este o tara care profita intr-un mod cu totul deosebit de deschiderea ce caracterizeaza ordinea mondiala.” Dar in acelasi timp, adauga seful statului german, “ea este expusa disfunctionalitatilor sistemului. Iata de ce consecintele inactiunii pot fi la fel de grave ca acelea ale actiunii, uneori insa chiar mai grave. (…) Germania nu are dreptul sa spuna Nu din principiu sau Da din reflex”. Pledoaria pentru actiune a fost laitmotivul discursurilor principalilor trei demnitari germani prezenti la conferinta, caci ministrul de Externe Steinmeier  observa ca “Germania este o tara prea mare pentru a comenta politica internationala dinafara” iar ministrul Apararii Ursula von der Leyden  proclama ca “indiferenta nu este o optiune”.
Dar ce inseamna actiune, in aceste discursuri politice, altceva decat  participare a Germaniei prin toate formulele posibile, inclusiv cea militara, la dinamica europeana si internationala? Prin Donald Trump la Casa Alba, Berlinul are deplina motivatie, la nivel international, de a se constitui si intr-o mare putere militara, iar Brexitul si noul curs politic “America First” deschid calea regala  pentru preeminenta si militara a Germaniei in Europa, dar si cu extindere internationala, indiferent daca acest statut privilegiat se va exercita si prin NATO, UE sau nu.
Marea oportunitate a Germaniei este astazi aceea de a deveni nr. 1 fara rival in Europa democratiei, unde “va prelua stafeta Americii”, cum scria presa germana cu ocazia ultimei vizite a lui Barack Obama la Berlin ca presedinte. Obama insusi era cat se poate de explicit cand declara saptamanalului “Der Spiegel”: “Cancelarul (nenominalizat –n.n.) si Germania reprezinta un sprijin central pentru apararea principiilor democratice intemeiate pe libertate si piata care au asigurat prosperitatea si securitatea in Europa si in lume”.
Cine va asigura asadar, de acum inainte, la modul cel mai concret, apararea Europei, cine ii va chezasui securitatea in conditiile in care Washingtonul conditioneaza indeplinirea responsabilitatilor asumate prin Carta Atlanticului si acorduri bilaterale?  O armata europeana –  proiect vechi, dar care pare la fel de utopic precum in urma cu cateva decenii, cand a esuat pentru prima oara sau o armata germana tot mai puternica – program in curs de desfasurare tot mai dinamica? Intrebarea e retorica, de buna seama.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.