Acasă Lumea-i Cum Este Declinul Occidentului se amână

Declinul Occidentului se amână

DISTRIBUIȚI

Anul 2018 rememorează, pe lângă alte evenimente centenare, și o sută de ani de la apariția cărții de referință “Declinul Occidentului” a istoricului german Oswald Spengler. Dar cu sentimente împărțite : se împlinește, se va adeveri profeția din titlu? Oricum, despre Occident se vorbește, în anul de centenar al constatării, mai mult ca oricând. Ca ironie, cu satisfacție răutăcioasă sau, dimpotrivă, ca reparație istorică? Presa lumii e hiperexcitata de subiect. Câteva titluri din ziarele acestui an: “Occidentul e terminat?” – pe coperta unui număr tematic special al publicației “Courrier international”. “Occidentul, atins dar nu scufundat”, “Criza occidentală în nouă date” – titluri din același număr. Alte titluri, cu semn de întrebare sau nu: “Începutul sfârșitului pentru Occident?”; “Istoria Occidentului, declin sau metamorfoza?”; “Criză migranților sau criza Occidentului?”; “Soljenițîn și criza spirituală a Occidentului”; “Unilateralismul lui Trump, suveranitatea și criza Occidentului”, “Criza Occidentului, o binecuvântare pentru Putin”. Etc.etc. În total, până acum pe 2018, pe Google, cam zece milioane de asemenea titluri, numai în limba franceză. Și în sfârșit, în engleză de data aceasta, și nu de oriunde ci din “New York Times”, un editorial intitulat, de-a dreptul senzațional: “Proiectul secret al lui Trump: să termine cu Occidentul”. Multe explicații pentru asemenea titluri: migrenele Europei Unite, politica și atitudinea atipică președintelui Trump la G-7, summitul NATO, față de UE, ONU, tratate internaționale, afluxul migranților, Ucraina și flancul estic al NATO, Vișegrad, dar mai ales situația fără precedent de delicată din relațiile Washington-Berlin.

Ziaristul vesteuropean Eric Chol încearcă să sintetizeze cumva un diagnostic al “bolnavului Occident”, enunțând mai întâi câteva cauze: “Între gesticulațiile lui Trump, efasarea treptată a Europei, creșterea xenofobiei, triumfalismul lui Putin sau ambițiile planetare ale lui Xi Jinping, lumea anului 2018 și-a pierdut busola”. Urmează o simptomatologie: “Pretutindeni, valorile occidentale nu sunt văzute cu ochi buni: criza financiară din 2008 a arătat limitele unui capitalism financiar iresponsabil, în timp ce resorturile democrației acuză o oboseală serioasă”. Frontierele revin, autocratii sunt în marș, și fibra naționalistă înlocuiește sloganurile ideologice de până mai ieri”. Mai alarmată, dna Madeleine Albright trage un semnal (tot într-un titlu, de carte) : “Fascismul. Un avertisment”.

Asistăm la o dezbatere teoretică necruțătoare ca retorică sau la o nouă campanie isteroida în spațiul public euroatlantic (indusă?), așa cum se obișnuiește tot mai des, căci – ni se atrage mereu atenția – suntem în plin război informațional? Răspunsul nu poate fi decât unul solomonic: ambele susțineri au partea lor de adevăr în cuprinsul dezbaterii, care promite să mai dureze. Fals este tonul panicard al feluritilor preopinenti.

Da, este adevărat, lumea post-postbelică nu mai este bipolară iar hegemonia americană tot mai asaltată. China ambiționează să devină protagonist tot mai vizibil. Rusia și-a stopat căderea, își revine și ea a rămas oricum o superputere politico-diplomatică și militaro-nucleară.Seinteteste o nouă cursa a înarmărilor. Migranții extraeuropeni sunt cu bagajele făcute și așteaptă doar un semn și nave de transport. Regimurile neoautoritariste sunt într-o perioada de flux în Europa, Americi, Asia, începând cu marile puteri de gradul al doilea (Brazilia, Turcia etc.) și până aproape de noi, în Europa Centrală. Războiul a revenit în Europa, cu Ucraina și celelalte părți implicate mai mult sau mai puțin direct. Iar la orizont se prefigurează o nouă criză economică și financiară.

Occidentul? În Statele Unite controversele electorale s-au convertit într-o confruntare politică internă care nu se mai termină, din fericire pașnică și rezonabil “îndiguită” și gestionată. Uniunea Europeană este tot mai dezorientată și mai centrifugală. NATO este și ea descumpănită de cerința imperativă a Washingtonului de a se implica mai consistent financiarmente în efortul de întărire a propriilor capacități de apărare.

Se îndreaptă lumea spre o vreme a haosului și dezordinii? Occidentul, promotorul canonic, timp de secole, al civilizației moderne și al securității internaționale, va abdica din poziția sa preeminentă mondială?

Este prea devreme pentru profeții sumbre. Cei mai puternici nu sunt mai puțin redutabili, iar cei în emergența au mari vulnerabilități. Li se potrivește, și unora, și altora, o vorba spusă cândva de Bismarck despre Rusia: “n-a fost niciodată atât de puternică, dar nici atât de slabă pe cât se crede”.

Semnale optimiste există, chiar dacă ele nu apar în presă cu titluri pompoase. Axa Occidentului Washington-Berlin se va reface, întări și afirma. Președintele Trump se confirmă tot mai clar ca lider responsabil, iar Germania de după Merkel nu are altă formulă rezonabilă de viitor decât ancorarea fermă la Occident. Alta va fi și abordarea occidentală față de China, Rusia, lumea islamică. Occidentul nu poate aruncă peste bord imensul sau patrimoniu de cultură, civilizație și înțelepciune din interese egoiste, căci experiențele istorice, dar și evoluțiile și involutiile din ultimii ani l-au convins de șansa unică a solidarizarii și unității sale. (magnanews)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.