Acasă Lumea-i Cum Este Nu-mi veni mie dumneata …

Nu-mi veni mie dumneata …

DISTRIBUIȚI

Parcă suntem tot mai puțini, mai în etate și mai plicticoși cei ce ne jucăm de-a ce se întâmplă în lume. I „analiștii”, cum se spune mai nou, cu un cuvânt ce trimite mai degrabă către partea dorsala a trupului, și cititorii de ziare sau privitorii la TV, se cam împuținează. Românii preferă să se globalizeze mai degrabă dând o fugă până la Ruse să bea o cafea, ori în Dubai să facă niște cumpărături acolo, ori prin China de unde să aducă geamantane cu alifie de tigru spre comercializare, decât să urmărească ce se întâmplă în sferele înalte ale politicii mondiale.
Dar în America, căreia nimic din ce e mondial nu-i este străin (mai sunt și excepții – bunăoară dezinteresul Washingtonului fata de România), în America, zic, mai sunt și oameni serioși, care monitorizează aplicat pe ce lume trăim. Iar dacă e vorba de americani, musai e vorba și de clasamente, pardon, de topuri. Doi asemenea americani întocmesc în acest sfârșit de an câte o listă cu lucrurile cele mai bune și cu cele mai rele de pe mapamondul nostru care, zice-se, s-ar vedea albastru de departe (albastru așadar și în bine, și în rău).
Lumea de azi o vede în bine Charles Kenny, care e și autorul unei rubrici de presă care se cheamă “The Optimist”. Cum ar veni, optimismul e meseria sa. El ne supune atenției 10 motive pentru care ar trebui să fim optimiști: 1. Mâncăm tot mai sănătos, tot mai multi pământeni, din SUA până-n India (vreo 40 la sută dintre indieni), sunt vegetarieni. 2. Suntem mai sănătoși chiar de când venim pe lume, mortalitatea infantilă pe glob scade văzând cu ochii căci tot mai mulți nou-născuți sunt vaccinați cu celeritate. 3. Suntem mai bogați (nu va speriați, „în medie”, la scară planetară, adică prin reprezentanții noștri). Dacă în 1981 jumătate din locuitorii “lumii a treia” trăiau cu doar 1,25 dolari pe zi, azi doar unul din șase mai e într-o asemenea situație dis-confortantă. 4. Suntem și mai inteligenți Google inventează tot felul de chestii și ne-nenvață și pe noi. S-au descoperit și vreo 20 de  exoplanete, am aflat-o și pe asta, iar Africa se școlarizează masiv (ce păcat că România nu e în Africa, ar avea și ministrul Funeriu viata mai ușoară). 5. Suntem tot mai pașnici, în ultimii zece ani s-a murit mai puțin în războaie (Dar noi tot livram “eroi” în Afganistan.) I crimele violente, tot însumate la grămadă, ar fi mai puține. 6. Libertatea câștigă teren. Se dau ca exemple Tunisia, Libia, Egiptul. Dar chiar o fi mai libertate acolo acum decât înainte, că mai liniște oricum nu e. 7. „Socializam” mai mult – pe Twitter. Numai că, aș adăuga, socializam mai mult virtual, pe ecran, ore și nopți în șir, și din cauza asta mai puțin „în viu”. 8. Banii trec tot mai puțin prin marile bănci, circulă tot mai lesne și mai direct de colo-colo pe glob. (Cu alte cuvinte, să se mai potolească aia cu „Occupy Wall Street”, e de bine, am înțeles mesajul autorului american). 9. Trăim mai bine și mai mult. Vaccinul anti-SIDA e aproape gata, la anul terminam și cu poliomielita în lume. (E drept că mai rămân niște fleacuri – cancerul, bolile cardiovasculare, dar nu-i bai.) Iar energiile care nu se epuizează – eoliană, solară etc. fac lumea mai sănătoasă, mai curată, bogată, stabilă și durabilă. 10. Suntem o omenire mai mare, am trecut de șapte miliarde de suflete, dar și o omenire mai fericită. (Cum spuneam, în medie: trei din patru chinezi și trei din patru indieni se consideră fericiți sau foarte fericiți, 90 la sută din brazilieni, la fel. Statistica vorbește, te pui cu cifrele?)
De precizat: toate aceste afirmații se bazează pe cifre concrete. Dar care sunt „în medie”. Problema e dacă ești, ca popor sau ca individ, peste ori sub medie. Subiect pe care, ca români, e preferabil să nu-l dezvoltăm, poate că ne-am mâhni.
Întristător ar trebui să fie, însă, pentru toată lumea, alt clasament, cel făcut de însuși Joshua Keating, redactorul șef al serioasei reviste „Foreign Policy”. Dar motivele de întristare îi privesc cam tot pe americani, mai puțin pe unii ca românii ce suntem. După cum se va vedea. 1. India și China se înarmează în draci (bine că nu Igor Smirnov, în Transnistria, ori Voronin, ori Viktor Orban, de mai aproape). 2. Drogurile încep să năvălească în SUA nu numai din Mexic, ci și din puzderia de stătulețe din America Centrala (minus Cuba, mon amour). 3. Cămila, un fel de girafă care există,  e pe cale de dispariție (să fie sănătoasă). 4. Pământul Statelor Unite nu-i mai rabdă pe imigranți și respectivii sunt expulzați pe capete. 5. În Pakistan e o provincie, Belucistan (o să mai auzim de ea, sunt sigur), unde nimeni nu știe ce se întâmplă. Nu degeaba acolo s-a ascuns și Bin Laden și tot de acolo, pretind unii, ar trimite americanii de la CIA drone să lovească Iranul. O provincie a tuturor posibilităților, cum ar veni. 6. Pirateria pe mări și oceane se extinde (bine că nu mai avem flotă, am fost prevăzători). 7. Cambodgia și Thailanda se ceartă pe un templu aflat taman pe frontiera lor comună (asta chiar mare problemă, și pentru americani, și pentru români). 8. Iluzia mesianicului președinte Obama într-o lume fără arme nucleare s-a dus. Păi doar în R. Moldova au fost arestați în luna iunie șase tipi care vroiau să vândă un chil de uraniu pentru vreo 20 de milioane de dolari (cam 15 milioane de euro), bani frumoși.  În ultimii 15 ani au fost semnalate cam 500 de asemenea isprăvi. 9. Ruanda, mai nou răsfățata geopolitică și preferata de inimă a Americii (așa cum era cândva, pe vremea lui Ceaușescu, și România), Ruanda, deci, are probleme cu drepturile omului. Președintele Kagame, prieten de-al lui Obama e cam dictator. Sadea rușine. Nu putem rămâne nepăsători.
După cum se vede, supărările Americii nu prea sunt și ale noastre. Nici la lucrurile bune, din primul clasament, nu prea rimăm. Așa că au dreptate cei ce nu se interesează de ce se mai întâmplă-n lume. Vorba personajului din Caragiale: Nu-mi veni mie dumneata cu Europa dumitale.
Corneliu Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.