“Iarna vrajbei noastre”, cum ar zice personajul lui Shakespeare, naște mai curând amărăciune decât speranță. Nu așa trebuie condusă o țară, spun cei conduși și mai cu seamă cei ce vor să conducă, dar nu așa pot fi îndreptate lucrurile, spun cei ce conduc și susținătorii lor. E drept, culpa nu poate fi însă egal împărțită, căci cine are răspunderea mai mare, adică pâinea și cuțitul, poartă mai mult și din răspunderea relelor. Dar de necazul și abureala națională se fac vinovate ambele tabere (sunt oare ele cu adevărat tabere?).
Lumea românească e buimăcită și cineva ar trebui să lămurească lucrurile. În afară de Cel de Sus, cine ne-ar putea lămuri, mai bine decât oricine? Nu Puterea, nu partidele politice sau liderii sindicatelor, ci presa independenta, atâta cât e ea, și mai ales organizațiile nonguvernamentale cinstite. ONG-urile, însă, nu se văd și nu se aud deloc sau, ca să fim totuși drepți, sunt atât de firave că nu prea ai ce să iei în seamă.
ONG-urile se fac de râs și de această dată. Moralmente și statutar, ele ar trebui să țină cumpăna dreptății și a dreptei judecăți, mai ales într-o clipă de surescitare generală ca aceasta. Căci, prin menirea lor, ONG-urile n-ar trebui să fie nici cu Puterea, nici cu Opoziția. Sau dimpotrivă, ar trebui să fie cu amândouă, adică să fie cu cetățeanul României. Dar societarii noștri civili, atât de vizibili și de gureși îndeobște pe la televiziunile de tot felul, prestează în aceste zile fie penibil și grotesc, fie prin tăcere sau balamajeala. Nu chiar așa se întâmplă mai peste tot pe glob.
Pentru revista americană “Time”, Omul anului 2011 a fost personajul colectiv "Protestatarul". Adică revoltatul anonim de pretutindeni, de la Primăvară Arabă la Occupy Wall Street, de la spectaculoase mișcări de masă și până la revolte, mai puțin cunoscute, cca acelea din Chile sau India. Iar ca elemente de prospătura, manifestațiile de la Moscova, Budapesta și București. "Protestul în masă și eficient a devenit simbolul definitoriu al vremurilor noastre. Iar protestatarul a devenit din nou cel care face istoria", și-a argumentat “Time” alegerea. Nervum rerum al clipei mondiale este, așadar, Protestatarul. Despre care bărbat politic al zilei s-ar putea afirma că influențează mai mult mersul lumii decât personajul anonim numit generic Protestatarul?
Mișcările lui pot fi sau nu politice, cer înlăturarea regimului în funcție sau nu. Ele nu au neapărat program de revendicări (sau de guvernare), nu sunt structurate organizațional, nu au lideri. Sunt sau nu sub influența partidelor, sindicatelor, lumii afacerilor, serviciilor secrete, cercurilor oculte, terorismului sau anarhismului. Ce le unește, totuși? După cum observa mai toată lumea, nevoia de democrație reală. Căci nici “democrația socialistă”de ieri, nici democrația liberală nu îndreptățesc atributul de democrație reală.
Dar în toate aceste mișcări de contestare a regimului, violente sau pașnice, pretutindeni sunt prezente și acționează, deschis sau disimulat, organizații nonguvernamentale. Societatea civilă a devenit parte organică oricărei democrații. Numai că și aceasta componentă obligatorie a democrației, căreia i se spune societate civilă, se afla sub semnul incertitudinii. Cu o tradiție îndelungată, ce urca până în antichitate, renăscuta în secolul al XIX-lea cu obiective tot mai ambițioase și cu o sferă de cuprindere tot mai largă, societatea civilă este astăzi omniprezentă, “dans l’air du temps”. Ar trebui de aceea, ca societatea civilă să nu fie percepută, la nivelul elitelor și în mentalul colectiv, ca o tendință nici de dreapta, nici că una de stânga, ci, pur și simplu, ca un panaș al democrației și democratizării.
De fapt, lucrurile nu stau chiar așa peste tot. Dacă, în Vest, în societatea civilă sunt incluși și ecologiști, și antiglobalisti, și altermondialisti – așadar, curente catalogate ca fiind preponderent de stânga, în Europa postcomunista, societatea civilă (de orientare anticomunistă și antinationalista) constituită rapid după prăbușirea fostului regim își proclama sau da de înțeles că ar deține dreptul unic, de reprezentant exclusiv, singurul legitim, al societății civile. E drept ca de prea multă teoretizare și ideologie nu prea păcătuiesc ONG-urile din România. Dar exclusivism și intolerantă are cu duiumul și ele, după cum s-a văzut și se vede, impietează și asupra dinamicii de democratizare a spațiului public, și asupra impactului, audienței și eficacității societății civile în accepția ei firească, nerestrictiva.
Și se mai constată un fenomen, din ce în ce mai evident: ONG-urile nu sunt, precum susțin, chiar atât de independente și detașate de Putere sau/și de cercuri influențe, din țară și din străinătate. Mai mult, mișcările contestatare populare animate de ONG-uri pot servi, nu o dată, și Puterii, care, dincolo de haramalaie, pregătește viitoarea echipa de guvernare și îi “ocupa cu ceva” pe nemulțumiți. În situații de criză, trebuie găsite supape. Ocuppy Wall Street, Indignații europeni, Primăvara arabă, Iarna românească, pot fi, și ele, supape pentru nemulțumirea populară.
Universitarul american Michael Chossudovsky afirma recent ca problema inflitrarii mișcărilor sociale de către sindicate, partide politice, cercuri economice, servicii secrete, finanțarea ONG-urilor de către asemenea forțe, manipularea sau coruperea liderilor lor, nu sunt elemente de ultimă oră, ele au o lungă tradiție. Puterea și elitele locale, pe de o parte, forțe străine, pe de altă parte, dețin astfel pârghii fie pentru a crea și potenta o mișcare contestatară și “a fabrica o dizidentă”, pentru a o fărâmița, a o compromite sau a-i deturna orientarea în propriul interes. În anii 1990, amintește profesorul Chossudovsky, Fundațiile Rockefeller, MacArthur și Tide au finanțat programe ale ONG-urilor care combăteau tocmai marile corporații, finanța internațională și mondialismul. “Revoluțiile colorate” au fost și sunt, și ele, finanțate de fundații americane că Național Endowment of Democracy, Internațional Republican Institute și Freedom House. Sloganul “Destul!”, sub care acționează diversele mișcări a fost lansat de CANVAS (Centre for Applied Non Violent Action and Strategies), creat în 1993 în Serbia, împotriva lui Miloșevici, după ce șeful CIA, George Tenet ateriza, în 1999, în sud-estul Europei pentru “a educa“ opoziția sarba. “Comerțul cu revoluția” a făcut ca lozinca “Destul!” să figureze pe lozincile mișcărilor populare din Serbia, Georgia, Egipt, Siria ori SUA. Nimic nu este spontan în planificarea unui “eveniment revoluționar”, declara Ivo Marovic, un lider al CANVAS. “Să fim cinstiți, CIA este implicată în toate locurile unde decide să se implice”, afirma Jack Riche, fost agent al CIA. Slavă Domnului că la noi nu prea apar lozinci cu “Destul!”, deși cuvântul zilei cam asta este.
Procurorul general rus Iuri Ceaika anunța că opoziția rusă primește resurse financiare din străinătate pentru organizarea acțiunilor lor de protest față de putere. " Banii pentru toate acestea provin parțial din surse care se afla în afara granițelor Rusiei", declară el. Și secretarul Consiliului rus de Securitate, Nikolai Patrusev, vorbește de “încercări din străinătate" de a influența opinia cetățenilor ruși înainte de alegerile prezidențiale din 4 martie, al căror favorit este Putin. "Prin intermediul diferitelor organizații neguvernamentale și fonduri, iar uneori direct, din străinătate se încearcă influențarea opiniei rușilor", susține Patrusev.
În lume sunt înregistrate astăzi peste 38 000 de ONG-uri, cu programe din cele mai generoase pentru mersul bun al omenirii. Se așteaptă, în ce le privește, să participe la cucerirea unor noi redute ale democrației. Dar numai cu condiția să nu–și trădeze misiunea asumată.
Protestatarul cinstit, în România, exista, unde ni sunt însă, tot în România, societarii civili și ei cinstiți?
Corneliu Vlad
