Acasă Lumea-i Cum Este Tot mai puțini regi

Tot mai puțini regi

DISTRIBUIȚI

Cu câteva zile înainte de a împlini vârsta de 90 de ani, și-a încheiat viața Norodom Sianuk, “unul dintre liderii cei mai interesanți, ceea ce nu înseamnă și cei mai buni, ai secolului XX”, cum scrie un biograf al său, Milton Osborne. Sianuk a fost rege al Cambodgiei (1941-1955 și 1993-2004), după care Rege-Părinte al țării sale (pe viață), iar între timp și prinț succesor, președinte, prim ministru, lider de guverne în exil etc. “Omul politic care a deținut cele mai multe funcții politice din lume” (Guiness Book) își datorează performanță nu numai abilitaților personale, ci și istoriei încărcate și zbuciumate a țării sale, cu care a traversat al doilea război mondial, războiul împotriva colonialiștilor francezi, războiul rece cu unul din fronturile sale cele mai atroce – războiul din Indochina, apoi dictatura khmerilor roșii cu masacrele sale fără precedent în istoria contemporană și propensiunea timidă de acum spre democrație.
A încercat, pe cât a putut, să-și țină tara departe de marile confruntări și înfruntări ale epocii, și a avut de făcut față unor felurite imixtiuni sau agresiuni străine –franceza, japoneză, vietnameză, americană, chineză. Dar state cu o asemenea politica echidistanta cum au fost o vreme, în plin război rece, Afganistanul, Libanul, Iugoslavia (de ce nu și România deceniilor 60-70-80?) aveau să plătească scump refuzul obedientei și exercițiul suveranității de stat. În 1970, când a fost din nou (pentru a câta oară?) înlăturat de la putere, de data aceasta de către khmerii roșii, Sianuk s-a repliat pentru câteva zile la Hanoi.
Cu excepția, poate, a câtorva capitale ultramisterioase – Hanoi, Moscova, Beijing, nimeni în lume nu-i știa intențiile. Dar eu i-am i-am solicitat un interviu – exclusivitate mondială a momentului – și mi l-a acordat imediat; mi-a explicat solicitudinea prin bunele sale relații cu România și cu Ceaușescu. Sianuk era atunci unul dintre marii lideri ai mișcării nealiniaților, prieten cu Nasser, Nehru, Ciu Enlai, Sukarno, lideri proeminenți ai secolului XX. A fost unul din “sferturile de oră de celebritate” ale mele, despre care Andy Warhol spune că fiecare pământean are parte măcar o dată în viață. Peste câteva săptămâni, la Beijing, un al doilea interviu, în drum spre București la încheierea misiunii mele de presă în Vietnam. De data aceasta mi-a dat și un set de documente, sigilate într-un plic, pentru Nicolae Ceaușescu, pe care, ajuns în țară, le-am predat la Poarta C a CC al PCR. Peste câteva zile sunt “convocat” la șeful secției Presa a CC și în loc de răspuns la “Bună ziua” mă întreabă tam-nisam: “Ce vârstă aveți tovarășul Vlad?”. “29”. “Păcat, sunteți tânăr”. Credeam că știe de undeva că aveam o boală incurabilă, dar era vorba că puteam fi dat afară din presă, atât de “tânăr”, cu cine știe ce alte consecințe. (Îmi riscasem slujba   pentru că “șeful cel mare” vroise să știe în ce condiții am luat interviurile și cel de la presa nu a știut ce să-i răspundă, căci “nu cerusem voie acasă”.) ?ê?£i poate că aș fi zburat din presă, dacă mentorul meu în ale gazetăriei, marele “externist” Ion Cârje, pe atunci director la Agerpres, nu i-ar fi spus activistului: “Da, tovarășul AV, să-i pedepsim, să-i dăm afară dacă fac interviuri cu șefi de stat, să-i promovăm și să-i premiem dacă nu o fac”.
Sianuk a reușit să se mențină, într-un fel sau altul, până la sfârșit pe creasta valului, și la Pnom Penh, printre sângeroșii khmeri roșii, și la Beijing unde dejuna cu Deng Xiaoping, de predilecție croissanți franțuzești proaspeți. Căci era și un bon vivant – făcea filme artistice, compunea jazz, era un virtuoz al saxofonului. Cu soția sa, frumoasă franțuzoaică Monica, a avut 14 copii. Cinci i-au fost omorâți de khmerii roșii, unul dintre supraviețuitori este azi regele Cambodgiei. Istorie de secolul XXI… Bizară, dar nu singulară. O viață asemănătoare, până la un punct, cu aceea a regelui Mihai, oricum, infinit mai pasionanta decât cea a “ultimului împărat” al Chinei. Pe viața acestuia s-a făcut o superproducție hollywoodiana de succes mondial, pe când filme pe măsură despre Sianuk și Mihai I?
     Corneliu Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.