Acasă Lumea-i Cum Este Un deputat de la Moscova zice că Mama Rusia e tatăl României

Un deputat de la Moscova zice că Mama Rusia e tatăl României

DISTRIBUIȚI

Ceea ce prevăzusem în glumă cu câteva săptămâni în urmă, când s-a prezentat la Fundația Europeană Titulescu cartea mea „Rusia, după URSS“, se adeverește, din păcate. Spuneam atunci că tot îmbrâncind disputele ruso-române pe tărâmul istoriei, de parcă altceva mai folositor n-am avea de vorbit unii cu alții, se va ajunge până la absurd, cât mai departe în timp, până la începutul istoriei noastre comune (vrem – nu vrem), până la începutul istoriei noastre. Ei, uite că s-a ajuns și aici. Și isprava nu a făcut-o vreun epigon de-al sinistrului pseudoistoric Roller, cel din vremea stalinismului la apogeu, ci un demnitar rus cât se poate de onorabil – parlamentar, universitar, ziarist, membru în felurite comitete, fruntaș în partidul lui Vladimir Putin, observator și comentator constant al realităților din România și R. Moldova, ba chiar și exeget aproape abonat pe istoria celor două state cu granița pe Prut. Domnul Serghei Markov realizează performanța de a împinge lucrurile până la origini și afirmă că Moldova în urmă cu sute de ani și România în 1877 își datorează existența și independența Rusiei. Cu alte și cu alte cuvinte, fără Rusia n-ar fi existat nici Moldova, nici România.
Parțial, adevărat. Adică, să fim recunoscători – atât cât trebuie – Rusiei eterne și să convenim că adevăr în aceste spuse există. Nu trebuie să fim orbi la evidențe ale istoriei, dar a le absolutiza și a face vorbire tranșant, tăios, ba, chiar mai mult, pe un ton superior și ofensator, e cel puțin regretabil. Putem lua ca un fapt necuviincios și apelul public făcut la un moment dat de deputatul rus mai marilor din UE de a urechea România pentru cum își gestionează ea relațiile cu Rusia. Să vorbești așa despre un stat despre care susții, totuși, că vrei să fii prieten cu el și să cooperezi, nu-i tocmai ce trebuie.
Revin: Serghei Markov are și nu are dreptate. Dar oricum, are greșeală în cel puțin două privințe, dacă pornim – și pornim – de la premisa că vrea bune relații ruso-române: 1. Ocolește problemele reale, concrete, presante, din relațiile bilaterale pentru a-și da drumul cu o generozitate inutilă în chestiuni de istorie, care, ce-i drept, nu sunt nici ele de nesocotit, dar nici să fie abordate cu prioritate de către un om politic activ tocmai când sunt o droaie de probleme la zi de descâlcit și depănat între Rusia și România, așadar, s-ar putea zice, o diversiune și 2. Prezintă lucrurile nu tocmai corect, ba chiar neobiectiv, interesat, cu țintă.
Reacția demnitarului rus, care i-a iritat pe diverși comentatori români, se explică prin cel puțin două chestiuni: 1. Apropierea evidentă, din ultima vreme, de UE, forțamente de România – a trăitorilor de peste Prut și nu atât a Chișinăului oficial, ci a tinerilor și a oamenilor de afaceri, care tind tot mai mult spre Europa; 2. Declarațiile nu tocmai agreabile, ba chiar neinspirate, ale șefului statului român cu prilejul rememorării, la data rotundă, a începutului războiului din 1941. Iar controversatul 23 august (August?) 1944, a cărui marcare se apropie, ar putea deschide un nou episod al sfadei sterile și păgubitoare româno-ruse. Ar fi, iarăși zic, păcat, dar se pare că și Bucureștiul, și Moscova (nu zic România și Rusia) se cramponează în continuare de scenarii abrazive. Că e-n răul lor, nu-i bai, dar e și-n răul nostru, al ambelor popoare.
Replicile din partea română la declarațiile șocante ale deputatului etc. Markov au fost diverse, iar unele lamentabile. „Bețiv“ sau „cretin încălțat“ sau cum a mai fost congratulat respectivul de unii de pe la noi, dar care oricum nu reprezintă vocea României, e mârlănie gratuită și nimănui folositoare. Nefericirea face însă că în fruntea Ministerului de Externe al României, care ar trebui să fie vocea României pentru lume, pe scaunul pe care s-au aflat Kogălniceanu, Titulescu, Gafencu, Corneliu Mănescu, Macovescu, Ștefan Andrei, se află dl Teodor Baconschi, un ministru mut ca ușa – nu ca lebăda, căci aripata este măcar decorativă – în calitatea pe care o are. Dar altfel, gureș nevoie mare când e vorba de voturile românilor din străinătate sau de cum o să ajungă el președintele României sau de proiecte de muzee despre comunism. ?»?¼?üipenie însă dacă România oficială trebuie să spună ce e de spus când situația o cere. MAE-ul încăput pe mâna pacostei de B. a reacționat silențios la spusele incitante ale deputatului rus Markov. Dar cu un, hai să zicem, ministru ca Baconschi și cu un consilier de-al lui pentru Rusia ca A. Goșu, ce-ar fi de sperat pentru relațiile româno-ruse? Degeaba se străduie Departamentul de resort condus de ambasadorul Vasile Soare să imagineze ceva pe relația Rusia, cu de-alde Baconschi și Goșu „mai sus“, moare totul. Chiar mă întreb cum de mai rezistă Vasile Soare în postul în care e și în situația care e, în respectivul ambient, care e mai degrabă unul de tip 22-Dilema, mai pe șleau spus, unul în care interesul național nu face obiectul preocupărilor respectivilor înalți bugetivori. Ca ziarist, dar și în calitate de contribuabil, mă întreb de ce-i plătim oare pe de-alde Baconschi sau Goșu pe ștatele MAE. Ce, nu minuni, dar măcar demersuri, au făcut ei pe relația României cu Rusia? Își mai amintește oare cineva că, în urmă cu ceva vreme, dl Baconschi anunța public, dar cu un aer misterios, că ceva se va întâmpla în relația cu Rusia? L-am întrebat atunci pe ambasadorul Federației Ruse la București, dl Ciurilin, dacă știe despre ce e vorba și mi-a răspuns că nu vrea să facă declarații interpretabile despre ministrul B. Mă abțin să interpretez spusa dlui ambasador, dar unde e noutatea anunțată de dl ministru, nu-mi dau nici azi seama. Plătim miniștri să ne arunce prafuri? Unui ministru, mai ales cel de la Externe, i se cuvine să vorbească chiar așa, gulgute? Ce a cuvântat domnia sa a fost înregistrat temeinic de cine trebuie, și la Moscova, și la București, ba mai ținem minte și noi, ziariștii, deci ar trebuit să-și dea seama că gura fără susținere faptică, la unul ca dânsul, nu-l face de ocară numai pe domnia sa, face de aspect chiar țara.
Dar să revenim la mult mai coerentul domn deputat Serghei Markov, cel despre care și alți ziariști români au spus că se pune pe trecut pentru că nu ar ști sau nu ar vrea să spună una-alta despre prezentul și viitorul în relațiile româno-ruse, ori că n-ar avea soluții în materie. Dar la soluții, domnul Markov s-a referit, de pildă, în aprilie 2008, la București, la un simpozion ce a prefațat summitul NATO din capitala României, când a constatat, pe bună dreptate, că România „se concentrează prea mult pe relația cu Occidentul, cu SUA, cu piețele occcidentale“, orientare pe care o califica „prea îngustă“. (Noi scriem și mai de demult despre unilateralitatea exclusiv prooccidentală a Bucureștiului oficial.) Și mai ținea să observe că „există o conexiune între atitudinea oamenilor politici români față de Rusia și relațiile de cooperare economică între cele două țări“. Mai spunea și că politica oficială a României față de Rusia nu e prea bine definită. Aprecieri cât se poate de pertinente. Cu același prilej, omul politic și politologul Serghei Markov afirma disponibilitatea Rusiei „de a continua relațiile cu România“.
Trecem însă peste faptul că domnul deputat Markov nu remarcă și disfuncționalitățile politicii Rusiei în raport cu România și ne întrebăm: dacă tot a pus degetul pe vulnerabilitățile din relațiile româno-ruse și din politica oficială a Bucureștiului (nu și a Moscovei), de ce aceste declarații de ultimă oră, dar în care nu vine cu ceva nou și bun? Servesc ele normalizării dialogului și relațiilor dintre țările noastre, pe care domnul Markov susține că le vrea mai bune?

Corneliu Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.