Anda Adam a avut parte de o promovare intensă în ultima perioadă, de piese de succes și de numeroase concerte, ceea ce i-a adus faima nu doar pe plan intern, ci și internațional. ?ê?£i ca orice artist de succes care se respectă, Anda lasă viața personală pe un plan secund de sărbători, iar în noaptea dintre ani se va afla pe scenă, la muncă. Anda Adam este o prezență tot mai deasă la posturile de radio din Ucraina, iar concertele sale se află la mare cerere, fapt pentru care artista va cânta în această țară de Revelion. Onorariul pe care îl va primi cântăreața se ridică la 20.000 de euro. Mai mult, ucrainenii îi vor face și o promovare ca la carte, iar de săptămâna viitoare vor umple străzile și bulevardele cu afișe și postere cu Anda Adam. La concertul de Anul Nou sunt așteptați să participe alături de artista româncă 35.000 de persoane, alături de care Anda va striga „La Mulți ani!” în limba lor. „Abia aștept să deschid sticla de șampanie alături de cei 35.000 de oameni, cât sunt așteptați să participe la concert. Voi striga în același timp cu ei „Z Dnet Narojenia”, adică „La multi ani” în ucrainiană. Sunt sigură că va fi un spectacol magnific, mai ales că ucrainenii sunt renumiți pentru concertele organizate în aer liber”, a declarat Anda Adam.
În noaptea dintre ani, Anda ca delecta petrecăreții cu hituri precum „Feel”, „Love on you” sau „pAnda mAdam”, care se bucură de succes nu doar în România, ci și în Turcia, Rusia, Bulgaria, Spania, Portugalia sau Marea Britanie.
Promovarea cântăreței la vecinii noștri ucraineni nu se oprește doar la seara de Revelion, urmând apoi ca Anda să susțină un amplu turneu în Ucraina, fără a fi cunoscute prea multe detalii momentan.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















