A fost întrebată de foarte multe ori dacă nu și-ar dori o operație de mărire a sânilor, iar Corina ține să precizeze pentru toată lumea că nu are niciun complex și că este mulțumită de sânii ei mici, precum ai lui Kate Moss. Cântăreața a făcut această declarație în cadrul unui interviu acordat pentru emisiunea "D-Paparazzi" de la Kanal D…. Corina este o femeie lipsită de complexe și în ciuda numeroaselor întrebări pe care le primește de la reporteri despre o eventuală operație de mărire a sânilor, aceasta ține să precizeze că nu va face acest lucru.
"Mă simt foarte bine în pielea mea. Nu am complexe și frustrări. Sunt OK cu sânii mei mici, de Kate Moss. Toate lumea are sâni puși, însă eu mă simt mai specială așa", declara Corina.
Corina si Nelu Bud formează un cuplu de mai bine de 14 ani, iar în ciuda unor zvonuri de căsătorie cei doi nu se grăbesc să ajungă la altar.
"Au circulat doar niște zvonuri. Nu este nimic adevărat. Nu o să mă mărit pentru simplul fapt că nu doresc să mi se spună doamnă", declara Corina.
Cât despre secretul longevității unei relații, iată ce spune cântăreața: "Am învățat că într-o relație trebuie să construiești și că orgoliile nu-și au rostul. Când noi ne supărăm dansăm samba. Dansăm și ne trece", a declarat Corina citată de ADPM.ro
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane