Cântăreața americană Fergie s-a decis să oficializeze relația cu iubitul său, actorul Josh Duhamel, într-o ceremonie ce a avut loc sâmbătă, la Church Estate Vineyards din Malibu, California, conform revistei "People".
La fericitul eveniment au participat numeroase celebrități din anturajul celor doi, nelipsiți fiind colegii artistei din trupa Black Eyed Peas, Slash, Jerry O'Connell, Kate Hudson, Mario Lopez și actorii James Caan, Vanessa Marcil și Molly Sims.
Fergie, care și-a anunțat logodna cu actualul soț în decembrie 2007, a avut parte de un buchet de mireasă din flori albe, decorat cu cristale, verighete cu mesaje personalizate și nu mai puțin de zece domnișoare de onoare.
Cei doi au încheiat săptămâna nupțială, începută miercuri, prin petrecerea comună a burlacilor din Santa Monica, într-o scenă de poveste, recepția fiind organizată într-un cort decorat ca o pădure inundată de lumini.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















