Acasă Monden Filmuleț cu Marilyn Monroe și Tony Curtis, scos la licitație în Australia

Filmuleț cu Marilyn Monroe și Tony Curtis, scos la licitație în Australia

DISTRIBUIȚI

O înregistrare video cu Marilyn Monroe și Tony Curtis, realizată pe platourile de filmare ale comediei "Unora le place jazz-ul", veche de 50 de ani, va fi scoasă la licitație în Australia, la Melbourne, pe 25 septembrie. Înregistrarea, care este color spre deosebire de comedia "Unora le place jazz-ul", care este filmată alb-negru, va fi scoasă la licitație alături de o copie pe CD și una pe DVD și a fost evaluată la o sumă cuprinsă între 17.000 și 25.500 de dolari. Charles Leski, proprietarul casei de licitații din Melbourne care se ocupă de tranzacție, a precizat că persoana care va câștiga licitația va primi, de asemenea, și drepturile comerciale asupra înregistrării. Conform aceleiași surse, filmul, pe peliculă de 8 mm, are o durată de 2,5 minute și îi are ca protagoniști pe Monroe și pe colegul său Tony Curtis pe platourile de filmare ale comediei "Unora le place jazz-ul". În respectiva peliculă cei doi celebri actori se pregătesc să filmeze o scenă, iar Monroe aruncă mingi în Curtis pentru a-i atrage atenția. Filmulețul, în care se mai poate vedea regizorul Billy Wilder, a fost realizat la începutul anului 1959 de un ofițer din marina americană care fusese invitat pe platourile de filmare după ce Monroe vizitase baza sa militară din San Diego. Interesant este că filmul a fost păstrat în cutia lui Kodak originală și a fost lăsat moștenire de către ofițer fiicei sale. Acum, însă, aceasta a decis să scoată înregistrarea la licitație, ea fiind de părere că ar putea fi importantă pentru lumea cinematografiei.
Criticii de film sunt de părere că înregistrarea inedită ar putea atrage multă lume la licitație, asta datorită faptului că pelicula "Unora le place jazz-ul" a fost desemnată de Institutul American de Film (AFI) cea mai bună comedie americană a tuturor timpurilor.
În iunie acest an a mai fost scoasă la licitație o înregistrare video de 47 de minute cu Marilyn Monroe și Clark Gable, realizată în 1961 pe platourile de filmare ale ultimului lungmetraj finalizat din carierele celor doi, "Inadaptații", care a fost vândută la o licitație organizată în SUA contra sumei de 60.000 de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.