
Orhidee sălbatice, îngerași, un cor îmbrăcat în straie albe și nouă preoți care au oficiat botezul. Adriana Bahmuțeanu s-a ocupat de toate, pentru ca micuțului creștin să nu-i lipsească nimic. Maximus, care nu a împlinit încă cinci luni, a fost scăldat în cristelniță chiar de arhiepiscopul Tomisului, venit special în București cu un sobor de nouă preoți. Peste 300 de rude și prieteni s-au strâns la biserica Domnița Bălașa ca să-i felicite pe părinți. Invitații au continuat petrecerea la un restaurant luxos din Capitală. Tortul a fost comandat dintr-un catalog cu modele din Italia. La petrecere au cântat Andreea Bălan și Petre și Călin Geambașu.
Mihai Maximus Prigoană. Așa îl cheamă pe cel mai mic dintre copiii omului de afaceri Silviu Prigoană. Cu o familie care s-a obișnuit să țină prima pagină a revistelor mondene, nu se putea ca Maximus să nu fie și el o vedetă. Silviu Prigoană nu a vrut să dezvăluie cât a costat botezul, dar a precizat că de toate cheltuielile și cadourile copilului s-a ocupat nașul, deputatul PSD de Constanța, Eduard Martin. Extrem de atent cu cumătrul, Silviu Prigoană avea grijă ca din când în când parlamentarului să îi fie ștearsă transpirația ce se aduna pe frunte. Prigoană nu a regretat prea mult că datorită emoțiilor și nerăbdării nu prea a avut astâmpăr să stea în biserică atunci când Maximus a fost scăldat în cristelniță. Dacă Maximus a primit cadouri de la naș, de la tătic a primit mângâieri și bezele. Într-o asemenea zi, Adriana a fost extrem de emoționată, recunoscând că a fost în pragul unui infarct. Mult mai relaxați, cei doi copii mai mari ai lui Silviu Prigoană s-au întrecut în a-i ura fratelui lor toate cele bune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















