Actorul Iurie Darie, grav bolnav din cauza unor afecțiuni craniene, ar fi trebuit să primească azi o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală pentru întreaga sa activitate în slujba teatrului și filmului. Vremea capricioasă a stricat însă planurile organizatorilor, astfel încât evenimentul va avea loc duminică.
În Piața Timpului, de lângă magazinul Cocor, steaua lui Iurie Darie va fi a 16-a din „constelația” celebrităților autohtone. Totodată, actorul Marin Moraru va primi aceeași distincție, ca recunoaștere a meritelor deosebite în promovarea artei. Ceremonia era programară azi, de la ora 12.00, însă din cauza ploii aceasta a fost amânată pentru duminică. Decizia a aparținut inițiatorilor proiectului "Walk of fame", reprezentanții magazinului Cocor și ai Teatrului Metropolis, informează „Click”.
Andreea Sîmbotin