Acasă Monden Michael Douglas – premiu pentru întreaga carieră

Michael Douglas – premiu pentru întreaga carieră

DISTRIBUIȚI

Legendarul actor Michael Douglas va primi, din partea Institutului American de Film (AFI), un premiu pentru întreaga sa carieră. Evenimentul se va desfășura în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe Los Angeles, pe 11 iunie 2009. Acest trofeu vine la exact 18 ani după ce tatăl său a urcat pe scena pe care va urca și Michael, pentru a primi același premiu. "Mă simt onorat și copleșit că am fost inclus într-un grup de cineaști atât de prestigios. Sunt în special emoționat că i-am urmat tatălui meu, 18 ani mai târziu", a declarat Michael Douglas. Howard Stringer, președintele AFI, a spus despre Michael Douglas că, "deși este apreciat ca fiind unul dintre cei mai buni actori, Michael este și un producător de film foarte merituos, fiind un artist ale cărui filme au intrat în panteonul filmului american". Douglas a câștigat premiul Oscar pentru rolul său din "Wall Street" și a produs "Zbor deasupra unui cuib de cuci", care a câștigat cinci premii ale Academiei americane de film, în 1975. Printre cei care au primit AFI Award în anii anteriori se numără Warren Beatty – în 2007, Al Pacino, Sean Connery, Robert de Niro, Meryl Streep, Steven Spielberg și Elizabeth Taylor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.