Home Monden Muzeu dedicat muzicii, la Londra

Muzeu dedicat muzicii, la Londra

DISTRIBUIŢI

Un nou obiectiv turistic, muzeul The British Music Experience, ce prezintă diverse obiecte a căror poveste se suprapune cu istoria de peste 60 de ani a muzicii pop-rock britanice, a fost inaugurat la Londra, în complexul O2, informează bbc.co.uk.
Muzeul The British Music Experience expune diverse obiecte împrumutate de celebrități din industria muzicală britanică, precum Amy Wine-house, Rolling Stones, David Bowie și Oasis.
Obiectele au fost grupate în funcție de șapte perioade muzicale, începând din 1945 și până în prezent.
Chitare celebre și costume de scenă
Perioada 1975 – 1985 prezintă costumul de clovn purtat de David Bowie în videoclipul piesei „Ashes To Ashes“, costumul purtat de Adam Ant în videoclipul piesei „Kings of the Wild Frontier“ și costumul albastru de mătase purtat de Roger Taylor, bateristul trupei Duran Duran, în videoclipul piesei „Rio“.
În zona destinată obiectelor din perioada 1993 – 2008, pot fi admirate chitara Union Jack a lui Noel Gallagher (Oasis), o altă chitară deținută de Graham Cox (Blur) și o pereche de ochelari purtată de Jarvis Cocker (Pulp).
Peste 100 de artiști au contribuit cu obiecte personale, evaluate la peste 5 milioane de lire sterline (aproximativ 5,61 milioane de euro), potrivit lui Harvey Goldsmith, directorul muzeului.
Obiectele expuse sunt deseori însoțite de videoclipurile în care acestea au apărut. Fiecare zonă din muzeu este dotată cu ecrane gigantice interactive, care prezintă evenimentele importante petrecute în epoca respectivă.
Vizitatorii vor putea să cânte la chitare, tobe și orgi în interiorul unui studio interactiv.
Bilet de
15 lire sterline
Muzeul speră să atragă 350.000 de vizitatori pe an, iar biletul costă 15 lire sterline (aproximativ 16,83 euro).
Complexul O2 din Londra găzduiește, de asemenea, și una dintre cele mai mari săli de concerte din Marea Britanie, de-a lungul anilor concertând aici nume foarte mari, precum Prince, Led Zeppelin și, în viitorul apropiat, Michael Jackson.
The British Music Experience s-a deschis la aproape exact un deceniu după inaugurarea National Centre for Popular Music din Sheffield. Acest muzeu propunea vizitatorilor o călătorie interactivă prin istoria muzicală a Marii Britanii, dar a fost închis 16 luni mai târziu, deoarece nu a atras suficient de mulți vizitatori.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.