Acasă Monden Pamela Anderson, trasă în ciocolată de ziua octogenarului Hugh Hefner

Pamela Anderson, trasă în ciocolată de ziua octogenarului Hugh Hefner

DISTRIBUIȚI

Fosta vedetă playboy, chiar dacă a încercat să se dea și mare actriță în câteva filme de mâna a doua sau în seriale de genul "Baywatch", nu și-a renegat niciodată "tăticul" ce a lansat-o în lumea show-bizz-ului, pe Hugh Hefner. Magnatul revistelor erotice, care s-a înconjurat toată viața de femei frumoase și voluptoase, și-a sărbătorit de curând cea de-a 82-a aniversare, ceea ce nu l-a împiedicat să chefuiască strașnic, cum știe el cel mai bine: cu multe excese culinare, alcoolice și mai ales multe vedete de sex feminin menite să-i ridice moralul.
De la un asemenea eveniment nu putea să lipsească unul dintre cei mai cunoscuți iepurași playboy, celebra Pamela Anderson. Voluptoasa blondă a răspuns prezent invitației actualei prietene a lui Hugh, Kendra Wilkinson, și, împreună, cele două starlete i-au făcut o mare surpriză bătrânelului neastâmpărat: au apărut complet goale, îmbrăcate doar… în ciocolată. Varietatea ineditelor haine a constat în culoarea desertului, care le-a modelat corpurile celor două foste playmate: albă, cafenie și neagră. Dacă nici acum n-a suferit un infarct, Hugh se poate liniști, e făcut dintr-un material mai tare ca piatra și se va bucura multă vreme de șturlumbaticele sale fete cu care locuiește la reședința Playboy.
Pamela Anderson nu este la prima năstrușnicie de acest fel, ea fiind cunoscută pentru casetele porno realizate cu unul dintre numeroșii săi foști iubiți, Tomy Lee, care au făcut deliciul internauților multe săptămâni până ce aceasta le-a interzis prin hotărâre judecătorească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.