Home Monden Românca lui DiCaprio se vrea a fi Angelina Jolie a României

Românca lui DiCaprio se vrea a fi Angelina Jolie a României

DISTRIBUIŢI

Românca cuplată recent cu celebrul Leonardo DiCaprio, fotomodelul Mădălina Ghenea, a fost promovată într-o zi cât alții în ani de zile, datorită relației care s-a înfiripat între ea și actorul de la Hollywood. Ea se poate mândri ușor în prezent cu statutul de cea mai invidiată femeie din lume, nu doar pentru look-ul ei impecabil, dar și pentru că a reușit să „pună gheara” pe cel mai bine plătit actor de la Hollywood. Fotomodelul s-a instalat deja în casa lui DiCaprio din Australia, unde acesta filmează pentru „Marele Gatsby”, iar paparazzi au surprins-o pe plajă. Australienii au fost convinși că o asemenea frumusețe provine de pe plaiurile lor, dar au aflat cu regret apoi că noua femeie din viața lui Leo DiCaprio este o româncă. Deși nu s-a făcut remarcată în țara sa natală până în prezent, Mădălina Ghenea pare să aibă un statut important peste hotare, unde nu doar că s-a vehiculat că ar fi avut o relație și cu Eros Ramazotti, dar este și un cunoscut model. Ea încasează doar la o prezentare chiar și 10.000 de euro, iar în momentul de față are oferte pentru actorie și televiziune.
Românca profită din plin de celebritatea căpătată și vrea să fie noua Angelina Jolie, cu care a fost comparată de multe ori de presa din Peninsulă. După ce s-a scris chiar că aceasta ar întrece-o la frumusețe pe soția lui Brad Pitt, Mădălina Ghenea se implică și în campanii umanitare.
Fotomodelul a fost recent în Haiti, unde a petrecut timp alături de copiii orfani de acolo. Astfel, Mădălina și DiCaprio ar putea fi în curând noii Angelina Jolie și Brad Pitt sau chiar să-i întreacă în notorietate.

Georgiana Moroșan

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.