
Perioada copilăriei este una care lasă urme în viața oricărei persoane, iar multe amintiri de atunci, plăcute sau mai puțin plăcute, sunt îngropate și aproape uitate de foarte mulți dintre noi. Câteva persoane din showbiz-ul autohton și-au dezvăluit însă poznele pe care le făceau când erau mici și au povestit experiențe interesante de pe vremea când erau doar niște copii.
Cântăreața Maria Radu își amintește cum a spart vesela familiei câzând cu dulapul, după ce s-a urcat pe el, iar mama sa a pedepsit-o o lună, a declarat ea pentru showbiz.ro. Artista a mai trăit o experiență pe care a regretat-o în Austria, unde a sărit cu coarda elastică, precizând că „senzația a fost peste așteptări”. Mai mult, prima ei întâlnire a fost la 16 ani, cu un canadian, care a plimbat-o cu mașina prin București.
Adelina Pestrițu le-a dat multe bătăi de cap părinților ei, fiind la un pas de a da foc la casă de mai multe ori. „Era să dau foc la casă de câteva ori, am dăruit bijuteriile mamei unor prietene, i-am pus tatălui meu zahăr în ciorbă. Am făcut multe. Mă pedepseau ai mei, dar niciodată nu respectam pedeapsa și făceam prostii și mai mari. Am avut o copilărie frumoasă”, a spus Adelina.
Latino-loverul Pepe nu a fost o persoană prea zbuciumată nici în copilărie, iar „greșeala” lui era cea clasică, practicată mai ales de băieți, și anume chiulul de la școală. Cântărețul a spus că, spre deosebire de frații lui, el era cuminte și avea o fire liniștită. Prima relație „serioasă” pe care spune el că a avut-o a fost la 13 ani, cu o fată mai mare, de liceu. Deoarece la acea vârstă deja muncea, Pepe avea bani să o scoată și în oraș, având un atu față de ceilalți băieți de seama lui sau chiar mai mari. „Ne-am cunoscut la munte, eram vecini și am început să ieșim împreună. Eu munceam deja, câștigam niște bani și îmi permiteam să o scot și în oraș”, a explicat artistul.
În ceea ce o privește pe Giulia Anghelescu, ea regretă că nu a avut parte de o primă întânire adevărată, din cauza concertelor numeroase. În copilărie, viitoarea mămică a fost o fire mai băiețoasă, alegând mașinuțele în locul păpușilor.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















