Acasă Opinii Copiii militarilor

Copiii militarilor

DISTRIBUIȚI

Sunt absolut convins ca acum e cu totul si cu totul altfel, insa cand eram eu mic, militarii nu erau considerati printre cei mai mai instruiti si mai inteligenti cetateni romani. Explicatiile erau simple si pareau destul de logice, asa ca nu vedeam des pe cineva care sa puna in discutie ceea ce era de domeniul evidentei. Sigur, nu despre cei cu tablite vorbesc, ci despre cei cu stelute, chiar si cele mari.

Cand se nimerea ca unul sa puna mana pe vreo carte, informatia se raspandea cu repeziciune si numele devenea cunoscut pe plan local. Asa era, de pilda, capitanul Cepaliga, de la Braila, care nu numai ca vorbea cursiv si fara multe greseli de gramatica, ci era capabil si sa formuleze fraze lungi, si chiar sa mentina subiectul in a treia sau a patra propozitie. Faima lui trecuse demult marginile Brailei, ajunsese chiar si la Buzau, unde era marea unitate.

Aveam colegi copii de ofiteri, desigur, si in scoala generala si in liceu. Mai toti erau integrati intr-un program paralel de educare si de foarmare a caracterului, pe langa cel de la scoala, ce presupunea palme, pumni si, nu rareori, cureaua. La aceasta din urma se folosea partea din piele, de regula, insa imi aduc aminte si de cateva cazuri in care s-a considerat ca e mai adaptat contextului capatul celalalt, cel cu catarama.

Tatal lui Nicu era colonel, comandant pe la centrul militar din Galati. Din postura lui de inferior in grad, functie, varsta, inaltime, greutate si alte cateva criterii, Nicu trebuia sa se ridice in picioare cand vorbea cu taica-su, chiar si cand erau numai ei doi, acasa. Nu avea voie sa tina mainile in buzunar in casa, si asta nu doar cand era colonelul prin preajma.

Ca sa fie sigur ca i se executa intocmai ordinele, intr-o zi colonelul a ordonat ca toate buzunarele sa-i fie cusute. Lui Nicu, evident. Le-a cusut mama lui, plangand. Nicu nu avea voie sa poarte alte haine decat cele pe care i le faceau la croitoria armatei. Material bun, de calitate, rezistent, facute sa tina cel putin zece ani. Tot acolo ii faceau si pantofii, si iarna cizme din piele piele, nu asa, cum mai gaseai prin magazine.

In ultima luna de liceu, mama lui i-a dat bani sa-si cumpere blugi. Lui Nicu, evident. 1400 de lei, i-a strans vreo doi ani, era cat salariul maica-mii. Blugi Wrangler, ii tineau la niste cunostinte de mare, mare incredere, in alt cartier. Nicu se ducea la ei imbracat in hainele lui rezistente, se schimba si isi punea blugii, mergea cu noi, dupa care efectua operatiunea inversa, inainte sa se duca spre casa, in celalalt cartier. Nu mai stiu daca l-a prins pana la urma, ca apoi am plecat si noi pe la facultati si ajunseseram sa vorbim rar de tot.

Peste putin timp, in Bucuresti, de data aceasta, unde eram acum student, dau de alt colonel. Avea un copil in clasa a sasea, cu care faceam meditatii la matematica. Foarte destept era copilul, era cel mai inteligent copil pe care il intalnisem pana atunci. Nici nu avea nevoie de meditatii, in fond, ajunsesem sa fac cu el lucruri pe care urma sa le invete abia peste multa vreme. De pilda, ii explicam cum e cu logica formala, ca orice definitie trebuie sa aiba, obligatoriu, un gen proxim si o diferenta specifica, lucruri din astea…

Sigur, palmele educationale erau la ordinea zilei si aici. Pe nevasta-sa nu a batut-o niciodata de fata cu mine, trebuie sa spun adevarul! Doar zbiera la ea, si asta nici chiar in fiecare zi.

Intr-o seara faceam lectia cu Traian. Asa il chema, Traian, si era foarte destept, dupa cum am spus. Se deschide usa de la apartament si intra colonelul. Nu-si scoate chipiul, nu-s scoate mantoul, il striga tare pe Traian, care sare ca un arc si i se infatiseaza. Reflexul era adanc inradacinat, se vedea treaba. Inainte sa apuce sa se opreasca regulamentar in fata lui si sa scoata vreun cuvant, pac!, doua palme. Traian nu s-a miscat si nu a spus nimic, dovada de nesurpriza, dupa cum am dedus eu atunci. Mai sta putin colonelul, tot cu chipiul pe cap si tot cu mantoul pe el, dupa care, pac!, alte doua palme. Gen proxim zici, da? Poftim gen proxim, pac!, inca doua palme. Si apoi inca doua, astea sunt pentru diferenta specifica!

M-au mirat tare cunostintele colonelului in ale matematicii, insa luminarea a venit repede. Iar ti-ai batut joc de profesoara de matematica, iar a venit sa mi se planga… pac! Sa-i spui tu in fata clasei intregi ca definitia pe care a dat-o nu e buna, pentru ca nu avea gen proxim, si sa se faca de ras intrebandu-te ce e acela gen prostim… pac! Macar daca nu-i spuneai ca se zice proxim, nu prostim, ca sa nu izbucneasca copiii in ras… pac!

Se vede treaba ca si palmele colonelului au fost bune la ceva, poate ca nu ar fi ajuns copilul acela atat de destept. Pentru ca era foarte destept Traian, dupa cum am spus. Acum am auzit ca e in America si ca e faimos si bogat. De Traian vorbesc…

GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.