Acasă Opinii Paianjeni culturali

Paianjeni culturali

DISTRIBUIȚI

Stateam zilele trecute de vorba cu directorul general al uneia dintre cele mai importante institutii si autoritati culturale ale tarii. Au trecut pe acolo, si trec in fiecare zi cei mai importanti artisti si oameni de cultura, si nu numai de la noi, ci si unii de peste mari si tari, ba mai vin si alti oameni importanti cu trebi legate de cultura si de Romania.

Nu am apucat sa spun eu mare lucru, l-am ascultat cuviincios pe director. El insusi, un mare om de cultura. A vorbit aproape un ceas. Am aflat, de-a fir a par, in cele mai mici detalii, cu cifre, date, exemple, comparatii, cum i-au taiat fondurile si cum i-au blocat o multime de proiecte. Fata de acum cinci ani, banii sunt pe sfert. Si anul viitor s-ar putea sa fie si mai putini, Doamne fereste! Nu am mai apucat sa vorbim despre altceva, ca trebuia sa plece spre o alta intalnire.

Parea ca il ascult, mai bine spus. Pentru ca mintea imi ramasese in urma, nu se putea dezlipi de ce vazusem cand am ajuns, chiar in holul care duce la biroul lui, acolo unde intra cei mai importanti artisti si oameni de cultura, si nu numai de la noi, ci si unii de peste mari si tari. Ba mai vin si alti oameni importanti cu trebi legate de cultura si de Romania.

Acolo erau niste panze de paianjeni. Cele din poza. Erau acolo din vremurile in care bugetul directorului era de cinci ori mai mare decat acum, ba poate chiar si mai de dinainte, pornind calculul de la grosimea si negreala panzelor. O fi scazut si numarul menajerelor de la importanta institutie de cultura, de la patru la una, proportional cu bugetul, dar nici cand erau patru menajere nu pareau sa fi fost deranjati paianjenii. Dar poate ca or fi suferit toate patru deodata de arahnofobie, e posibil, se explica atunci…

Dar daca acum directorul importantei institutii nu mai are buget nici macar pentru o singura menajera? Insa tot nu ma puteam abtine sa-mi imaginez, cum ar fi fost ca directorul sa ia intr-o zi o matura si sa dea jos paianjenii de la intrarea in biroul lui? Oare care ar fi fost conotatiile, implicatiile, consecintele si urmarile unui asemenea act? Sa fi fost ele atat de teribile incat l-au impiedicat sa treaca la fapt atatia ani de zile?

Intr-adevar, cultura romaneasca este puternic subfinantata…

Integral pe www.georgebutunoiu.ro

GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.