Acasă IT & Comunicatii Calculatorul aduce Occidentul mai aproape

Calculatorul aduce Occidentul mai aproape

DISTRIBUIȚI

Pentru locuitorii din tarile slab dezvoltate din punct de vedere economic si social, taramurile occidentale au fost mereu atat refugiul, cat si o ocazie de a incepe o noua viata. Cum de o vreme Romania este socotita o tara democratica, emigrarea pe considerente politice nu mai este viabila.

Posibilitatea accesarii unor site-uri specializate in emigrare ofera celor interesati ocazia evaluarii sanselor de a se stabili in alta tara. Din acest punct de vedere, Internetul este mai mult decat o baza de date. Www.emigrare.ro este un site romanesc, specializat pe probleme ce tin de acest subiect. Structurata pe capitole distincte, pagina de web ofera detaliat datele necesare atat pentru obtinerea vizelor, cat si link-uri spre firme de avocati care ofera consultanta in acest domeniu. In momentul de fata, cele mai -vanate- tari de cei dornici de a se stabili in alta parte decat locul de bastina sunt Australia, Canada, Statele Unite ale Americii si Noua Zeelanda. In general, pentru a putea emigra, este necesar ca sa ai liceul terminat si varsta cuprinsa intre 21 si 44 de ani. Pe langa aceste cerinte minime, trebuie sa ai dovada ca ai peste 10.000 de dolari in cont.

Fiecare stat are un site oficial care furnizeaza informatii legate de procesul de emigrare. De pe aceste adrese se pot extrage informatii despre actele necesare pentru obtinerea unei vize, precum si valoarea initiala a taxelor percepute. Site-urile web care contin politica oficiala de emigrare pentru fiecare dintre aceste tari se gasesc la adresele www.immi.gov.au (in cazul Australiei), www.dfait-maeci.gc.ca/bucharest (Canada), www.immigration.govt.nz (Noua Zeelanda) si www.usembassy.ro (SUA).

De asemenea, persoanele care vor sa se stabileasca in alta tara pot contacta romanii deja acolo. Pentru a contacta diversi membri ai diaspora, Internetul gazduieste adrese pe care oricine poate obtine informatii de ultima ora in ceea ce priveste politica de emigrare din tara respectiva. Unul dintre aspectele cele mai importante in economia unei acceptari din partea unei tari adoptive este posibilitatea individului de a-si putea gasi un loc de munca. Daca nu exista posibilitatea ca prin diferite relatii sa se obtina un loc de munca stabil, individul poate accesa www.workpermit.com. Acest site contine oferte de locuri de munca in Statele Unite ale Americii, Canada, in tari din cadrul Uniunii Europene, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda.

Aceste site-uri, cat si altele de aceeasi factura, pot reduce la minimum timpul necesar pentru obtinerea tuturor informatiilor legate de stabilirea intr-o tara cu un standard de viata ridicat. Insa Internetul nu poate anula aspectele cele mai importante ale unei cereri de emigrare: interviul, verificarea datelor, precum si obtinerea unei vize.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.