Acasă Social Contorizarea individuala, obstructionata de Guvern

Contorizarea individuala, obstructionata de Guvern

DISTRIBUIȚI

Minunea – Normele metodologice pentru aplicarea Legii Locuintelor – care permitea si contorizarea scarilor de bloc si pe cea individuala – a tinut din 22 decembrie 2000 pana la 4 aprilie 2001. Daca la sfarsitul anului trecut s-a stabilit ca cheltuielile legate de furnizarea energiei termice se stabileau dupa negocieri cu asociatiile de proprietari si erau repartizate in functie de numarul de elementi ai caloriferelor, de acum inainte, cheltuielile pentru incalzirea apartamentelor se vor repartiza proportional cu suprafata utila inscrisa in actul de proprietate. Cheltuieli in vederea contorizarii, facute de asociatiile de locatari/proprietari sau persoane fizice, devin astfel inutile.

Pierderile sunt suportate in continuare de cetateni

La nivelul Capitalei, trambitata contorizare a ramas astfel fara obiect. Banii investiti de cetatenii din blocurile care au avut proasta inspiratie sa isi monteze contor pe scara s-au dus pe Apa Sambetei. Ce rost mai au aparatele in momentul in care asa-zisa caldura din apartamente este platita la suprafata utila? Pierderea de timp si bani s-a dovedit a fi inutila. Modificarea, la numai cateva luni, a normelor metodologice a Legii locuintei a survenit imediat dupa trecerea iernii, cand s-a constatat ca pierderile regiei de termoficare (RADET) au crescut -la greu-. Proasta functionare si pierderile din retea nu mai erau suportate de -contorizati-, ci, cum este normal, de catre RADET. Ai caldura sau nu, sunt pierderi sau nu in retea, de ce sa planga regia cand poate sa planga cetateanul? Un astfel de rationament pare ca a stat la baza hotararii din aprilie a.c. Guvernul si-a reconsiderat pozitia, considerand ca pierderile sunt suportate mai bine de buzunarul cetateanului decat de cel al statului.

Stop la reglarea temperaturii si costurilor

Conducerea municipalitatii gasise, nu cu mult timp in urma, si metoda prin care bucurestenii sa nu se mai simta furati la consumul de energie termica, din cauza pierderilor de 40% din reteaua de distributie. Metoda era foarte simpla si realista: contorizarea scarilor de bloc. Aceasta actiune trebuia sa inceapa la scara larga la 1 martie a.c., fiind finantata de Banca Europeana pentru Investitii, cu 52 milioane de euro si de o contributie similara a statului roman. Ce se va intampla in conditiile date este simplu de prevazut. Nimeni nu isi va mai pune un contor, care nu mai are nici o valabilitate.

Viceprimarul general al Capitalei, Ioan Enciu, isi manifestase intentia de a demara cat mai rapid si contorizarea individuala a apartamentelor. Primaria detinea in stoc peste 5.000 de astfel de aparate de masura a consumului, ba, mai mult, avea in derulare un contract de achizitie pentru alte cateva zeci de mii de contoare. Parerea unanima a conducerii Primariei a fost ca cea mai corecta taxare s-ar produce numai in urma unei contorizarii individuale a apartamentelor. Costurile de achizitionare si montare a acestor aparate trebuiau sa fie de circa trei-patru milioane de lei/familie, plata urmand a fi facuta chiar si in rate. Potrivit primarului Enciu, pentru realizarea acestui program, Primaria beneficia de 50 milioane de dolari dintr-un credit obtinut de Ministerul Industriilor. Era prea frumos pentru a fi adevarat.

In data de 4 aprilie 2001, modificarea normelor metodologice la Legea locuintei prin Hotararea nr. 366, avizata de premier si contrasemnata de ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei, Miron Mitrea, ne-a adus insa cu picioarele pe pamant. De ce sa trecem la un sistem modern si eficient, adica sa iti reglezi si costurile si temperatura din apartament, cand putem ramane la -sovieticul- sistem centralizat. Dupa o asemenea pilda inteleapta -de ce sa plateasca statul cand poate sa o faca cetateanul- se va ajunge la debransari masive. Cum pretul Gigacaloriei creste de la o zi la alta, nu este greu sa ne inchipuim cum vor iesi romanii si din iarna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.