Home Părerea mea Ady+Vuk =friends?

Ady+Vuk =friends?

DISTRIBUIŢI

Uitasem că avem cel mai gafeur ministru de externe, dacă nu din toată lumea, cu siguranță din Europa. Ne-am reamintit brusc ieri, cu ocazia unei întâlniri ordinare între Adrian Cioroianu și omologul său sârb, Vuk Jeremic. După incidentul cu regele Spaniei, căruia i-a spus americănește-golănește "good point!", credeam că Cioroianu nu mai are cu ce să ne surprindă. Resursele sale par însă nelimitate, când e vorba de călcat în străchini. "Vuk, my friend!", i-a spus Cioroianu, entuziasmat la maxim, omologului său sârb, în momentul întâlnirii. Neobișnuit cu un asemenea tratament, Vuk Jeremic, vizibil surprins de comportamentul lui Cioroianu, a bâguit la rândul său ceva despre Ady, my friend… Friends, friends, da' brânza-i pe bani, vorba românului!
Ce-a vrut să demonstreze Cioroianu, greu de spus! Cel mai probabil a dorit să arate  public că a mai lucrat ceva la limba engleză și, de la exprimări de genul "Yes, of, course" și "Good, good point!", a reușit acum să spună în limba lui Shakespeare o propoziție simplă: "Vuk, my friend". Trebuie să recunoaștem că a mai progresat ceva-ceva. Până la finalul mandatului său, dacă perseverează, Adrian Cioroianu va putea spune și "I'm sorry!". Până atunci, ne putem în continuare delecta cu gafele sale. Atenție sporită, urmează summitul NATO, unde, cu certitudine, Ady va fi din nou vedetă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.