Acasă Părerea mea Cine răspunde de conținutul manualelor și culegerilor?

Cine răspunde de conținutul manualelor și culegerilor?

DISTRIBUIȚI

Aud, de câteva zile încoace, îndemnuri patriotice ale ministeriabilului Adomniței, ori ale președintelui Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, prin care li se sugerează părinților să se adreseze instanțelor de judecată atunci când vine vorba de bani la fondul școlii ori al clasei. Știm cu toții că nu există niciun temei juridic pentru achitarea unor asemenea taxe, care sunt ilegale, cu atât mai mult cu cât nu se primesc chitanțe sau facturi. De asemenea, aceiași oficiali ne spun că nu este obligatorie nici achiziționarea unor caiete, culegeri sau alte tipărituri. Păi cum vine treaba, oameni buni, când a venit chiar ieri o prietenă, aproape disperată, să îmi spună că la școala copilului ei, care este în sectorul 1, i se cere mereu acest fond al clasei. Ba chiar anul trecut s-au făcut și liste cu cine a adus și cine nu. Iar cine era pe lista neagră era făcut de doi bani în școală.
Apoi, stăteam și mă-ntrebam zilele trecute ce să îi spun eu prietenei mele când se revoltă că ea trebuie să plătească gardienii din fondul clasei. Apoi tot ea îmi spune că nimeni nu știe ce pățește elevul care nu cumpără culegerea care trebuie. Sunt cazuri în care se scade drastic nota. Cred că este simplu să zici, dar e mai greu de aplicat. Hai că până aici m-am mai descurcat eu, dar când a venit vorba să deslușesc și eu câteva din subiectele de teză ce se dau la limba și literatura română pentru clasa a VII-a dintr-o astfel de culegere impusă, am dat-o rău în bâlbâială. Așa că, după ce în primă instanță am făcut la propriu sondaje de opinie în familie și apoi printre colegii mei de serviciu, majoritatea absolvenți măcar a unei facultăți, din ăia pe bune, m-am gândit să fac un sondaj de opinie și printre dumneavoastră, cititorii noștri. Ia explicați-mi repede sensul paronimelor dental și dentar, și construiți-mi câte un enunț cu fiecare. Dar nu cumva să vă uitați pe DEX online, ori în cine știe ce alt dicționar explicativ al limbii române. Să nu cumva să credeți că dental ar avea vreo legătură cu ceva stomatologic. Nicidecum. Dental ar putea fi o moluscă marină cu cochilia în formă de cornet, ori ar putea fi vorba despre vreo consoană care se articulează prin apropierea vârfului limbii, de dinții incisivi. Buuun…, și atunci m-am uitat repede pe coperta culegerii să văd cine a emis asemenea elucubrații. Să nu îmi spuneți mie, doamnă inspector școlar în cadrul Inspectoratului Municipiului București Eliza Trușcă, ori dumneavoastră, domnule ministru al Educației, că elevul din clasa a VII-a ar trebui să știe răspunsurile la toate aceste posibile subiecte. Am pomenit de Eliza Trușcă deoarece aceasta se află printre autoarele culegerii cu pricina. Și nu pot să nu mă întreb, iarăși, care este treaba cu obligativitatea ca acești elevi să cumpere tocmai aceste culegeri? Oricum nu mă aștept să îmi răspundă cineva. Dincolo de toate aceste aspecte, îmi permit să mai ridic o întrebare: cine poate să îmi precizeze patru sensuri ale cuvintelor polisemantice vorbă și a bate? Apoi construiți-mi și câte un enunț pentru fiecare. Iar ultimul dintre toate aceste posibile subiecte a scos-o din pepeni pe prietena mea. Eu nu am putut decât să îi spun că am să propun acest sondaj de opinie la care aștept răspunsuri, inclusiv de la vreuna dintre autoarele cărții, ori de la cineva de la minister: construiți-mi patru enunțuri din care să reiasă sensul paronimelor învederat, înveterat, afabil și amabil. Amabilă nu a fost deloc prietena mea când s-a rățoit la mine și de disperare m-a întrebat: ce va face copilul ei dacă îi va pica unul dintre toate aceste subiecte la teză? Iar eu spun – probabil va face, înainte de a pleca spre școală sau după aceea, vreun sondaj de opinie să vadă dacă cineva va ști răspunsul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.