Acasă Părerea mea Ponta n-a fost degeaba în SUA

Ponta n-a fost degeaba în SUA

DISTRIBUIȚI

Vizita lui Victor Ponta peste ocean nu a fost un succes și acest lucru îl știe prea bine și președintele PSD care, întrebat la întoarcere cu cine s-a întâlnit, s-a mulțumit să precizeze sec: ”ne-am întâlnit cu cu toate persoanele cu care trebuia să ne întâlnim". La statutul său de lider al unui partid de opoziție, Ponta nu putea aspira la întâlniri cu  Hillary Clinton sau vicepreședintele Joe Biden, așa cum încercaseră apropiații săi să le arunce o nadă jurnaliștilor înaintea  vizitei în SUA. Primit la nivel de adjunctul adjunctului, Ponta nu putea nici să se laude la întoarcere cu succesul vizitei sale care depindea mai mult de grupurile de lobby la care a făcut apel USL pentru a aranja întâlnirile din capitala americană. Dar, cu toate aceste neajunsuri , vizita lui Ponta în SUA nu a fost deloc inutilă. Acolo, liderul PSD a confirmat, prin declarațiile sale, că discursul din Parlament de la investitura guvernului Ungureanu nu a fost un accident, cum sperau talibanii din USL, ci o schimbare de atitudine politică. Ponta se depărtează pe zi ce trece de isteriile politice și de fasoanele de primadonă ale  lui Antonescu și a ținut să facă public acest lucru chiar și peste ocean.
"Eu nu cred într-o opoziție care vine să distrugă tot ceea ce au făcut cei dinainte, ei au putut face atât, noi vom face și mai mult, putem sa învățăm deci din greșelile lor. Asta este în ceea ce eu cred. Soluția este ca cei de la putere sa facă ce pot ei mai bine, iar oamenii, prin vot, sa decidă dacă ii păstrează la putere sau votează ca cei din opoziție să vină în locul lor", a afirmat Ponta în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii români din SUA și Canada. Dacă  nu vedeam live interviul era greu de crezut că este vorba chiar de Victor Ponta care la sfârșitul anului trecut anunța victorios în fața activului de partid :”O să câștigăm alegerile. O să-i băgăm și în închisoare, să nu vă faceți niciun dubiu, măcar la asta mă pricep". Deși nu cu multă vreme în urmă amenința mafia pedelistă și vorbea de clientela coaliției aflate la guvernare, Ponta a fost mult mai rezervat și mai realist în declarațiile făcute în SUA, precizând că birocrația și corupția nu sunt doar ale unui singur partid, fiecare partid care vine la putere având uneori tentația de a profita de funcțiile pe care le are. Corect și la obiect!Ca să nu mai vorbim de faptul că atunci când a venit în discuție subiectul demiterii sau suspendării președintelui Traian Băsescu , Ponta , care în luna decembrie  îl descria pe șeful statului român ca pe ”un personaj chiar mai exotic decât un lider tribal din zona Subsahariană”, le-a spus interlocutorilor săi că românii sunt cei care trebuie să decidă când merg la vot. Personal nu cred că Ponta a devenit mai înțelept în 2012, dar cei care îi călăuzesc destinul politic au realizat că drumul pe care pornise alături de Crin, drum presărat cu mitocănii gratuite, fără nicio alternativă și strategie, nu reprezintă calea cea bună. În această notă, începutul de an 2012 poate fi sfârșitul unei frumoase prietenii.

Iulia Nueleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.