Liberalii si democratii au lansat ieri un apel catre toate fortele politice de pe scena politica romaneasca in vederea realizarii unei strategii de dezvoltare pe termen mediu. -Noi invitam toate partidele politice si segmentele sociale sa contribuie la formarea cadrului de dezvoltare al Romaniei, urmand ca programul de guvernare sa se inscrie in acest cadru-, a declarat consilierul pe probleme economice al PNL, Ionut Popescu. El a explicat ca aceasta propunere nu are nici un fel de tenta politica, lucru dovedit si de faptul ca o astfel de strategie are nevoie de girul executivului pentru a parea viabila in ochii delegatilor UE. La randul sau, vicepresedintele democrat Adriean Videanu, anticipand rezultatele Raportului de tara, a precizat ca perioada de gratie a credibilitatii PSD a luat sfarsit si este momentul ca aliatii sa contribuie la dezbaterea capitolelor de negociere cu Uniunea Europeana. -Reteta- la care s-au gandit aliatii reprezinta un fel de monitorizare a guvernului, a explicat presedintele Comisiei de Integrare Europeana a PNL, Adrian Ciocanea. Altfel spus, liberalii si democratii, acuzand partidul de guvernamant ca nu a dat publicitatii informatii legate de -costurile integrarii-, doresc sa realizeze propriile evaluari legate de impactul europenizarii. Totusi, aliatii asteapta si o invitatie la dezbaterea capitolelor de negociere, din partea PSD. -Ministrul Puscas e un om deschis la colaborari, iar noi asteptam si initiativa lui-, a mai precizat Ciocanea.
Tot ieri, democratii au anuntat amanarea lansarii programului de guvernare al Aliantei pana in iunie 2004. -E prematur si neserios sa lansam un program de guvernare in acest moment. Nici o formatiune politica din lume nu face asa ceva. Aceasta lansare se va face intr-un moment optim, poate prin iunie anul viitor-, a precizat vicepresedintele democrat Adriean Videanu. Cauza acestei amanari, a mai spus el, o reprezinta tocmai lipsa strategiei de dezvoltare pe termen mediu. -Programul de guvernare ar fi neserios daca nu s-ar incadra intr-o proiectie a acestei strategii-, a gasit Videanu o explicatie. Totodata, el a precizat ca Alianta e pregatita sa ia parte la astfel de dezbateri avand chiar o propunere pentru realizarea strategiei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















