Reprezentantii Aliantei D.A. Alba au tras, ieri, un semnal de alarma in legatura cu situatia economica dramatica cu care se confrunta micii intreprinzatori din judet. Candidatul Aliantei pentru Camera Deputatilor, liberalul Tiberiu Barbuletiu, a declarat ca peste 2.300 de firme din Alba au dat faliment in perioada guvernarii -fanariote- a PSD.
El a amintit ca, in timpul campaniei electorale din 2000, actualul partid de guvernamant promitea ca va crea peste un milion de locuri de munca, promisiune care – spune el – a ramas neonorata.
-Din datele oficiale comunicate de Oficiul Registrului Comertului Alba, in ultimii patru ani, 2.357 de firme au fost obligate sa-si inchida portile si sa trimita salariatii acasa. Daca luam o medie de cinci salariati, constatam ca peste 10.000 de oameni si-au pierdut slujbele-, a declarat Tiberiu Barbuletiu. El crede ca cele mai afectate au fost firmele din sectorul IMM, care au ajuns la faliment din cauza fiscalitatii excesive, cotelor prea mari de TVA, precum si a lipsei facilitatilor acordate micilor intreprinzatori.
-Scaderea economica din ultimii patru ani este confirmata si de ultimul raport al Bancii Mondiale, care asociaza tarii noastre sintagma <risc fiscal>. Concluzia este foarte clara: in Romania sunt cele mai mari taxe si cele mai mici salarii din Europa. De altfel, este incredibil faptul ca in mileniul III, in Romania guvernata de PSD, agentii economici platesc biruri ca pe vremea fanariotilor-, a subliniat liderul liberal, oferind si cifre in sprijinul afirmatiilor sale. El a spus ca, potrivit aceluiasi raport al Bancii Mondiale, Romania are cea mai ieftina forta de munca din Europa.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















