Home Politic Ambasada SUA, ingrijorata de gratierea lui Miron Cozma

Ambasada SUA, ingrijorata de gratierea lui Miron Cozma

DISTRIBUIŢI

La cateva ore dupa aflarea vestii ca fostul presedinte, Ion Iliescu, si-a incheiat mandatul prin gestul gratierii unuia dintre liderii mineriadelor, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti a dat publicitatii un comunicat in care isi exprima dezacordul fata de aceasta decizie. -Noi recunoastem pe deplin prerogativele pe care le are un sef de stat de a gratia. Consideram eliberarea lui Miron Cozma un gest surprinzator si ingrijorator, avand in vedere trecutul si activitatile sale, despre care Departamentul de Stat a spus in 1990 ca -ameninta sa loveasca chiar in inima democratiei din Romania-, se arata in comunicatul Ambasadei SUA la Bucuresti.

Mineriadele au constituit, de altfel, evenimente extrem de mediatizate in Statele Unite ale Americii, numele lui Miron Cosma avand o conotatie extrem de negativa in mediile politice americane si occidentale. Capitalul de imagine pozitiva dobandit de Romania in urma revolutiei din decembrie 1989 a fost pierdut in contextul gravelor incidente din iunie 1990, cand minerii condusi de catre Miron Cozma au devastat Capitala. Reactia de complicitate fatisa a lui Ion Iliescu, in iunie 1990, cu actiunile profund antidemocratice ale minerilor a fost taxata de diplomatiile occidentale care au izolat Romania din punct de vedere diplomatic, in primii ani de dupa revolutie. Presedintele Ion Iliescu a reusit cu greu, dupa mai multi ani, sa obtina -un mandat de gratiere- din partea Statelor Unite ale Americii, tara unde liderii democrati si republicani si-au exprimat retienta fata de eventuale vizite de stat ale fostului activist comunist. Aseara, agentiile de presa internationale consemnau, deja, vestea eliberarii lui Miron Cozma, notandu-se, printre altele, atat faptele sale antidemocratice pentru care fusese condamnat, cat si lipsa de eleganta a presedintelui care, in ultima sa zi de activitate la Palantul Cotroceni, a gasit de cuviinta sa gratieze o seama de criminali, borfasi si traficanti.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.