Acasă Politic Aviatorii politici, cand pe stanga, cand pe dreapta

Aviatorii politici, cand pe stanga, cand pe dreapta

DISTRIBUIȚI

Stanga-dreapta, dreapta-stanga. Pentru tot mai multi politicieni acesta pare a fi refrenul preferat. Lista celor care au intrat in politica pe un anumit culoar si au ajuns sa alerge pe altul, numai pentru a-si satisface propriile interese, devine din ce in ce mai lunga. S-a ajuns astfel in situatii ilare ca unii dintre social-democrati sa o -roiasca- spre liberali, cativa crestin-democrati sa lupte sub stindardul nationalist, iar un fost liberal sa ajunga ministru intr-un guvern monocolor social-democrat. Intr-un clasament neoficial al -aviatorilor- politici, pe locurile fruntase s-ar putea situa Viorel Catarama, Mircea Cosea, George Pruteanu, Stelian Dutu si Alexandru Athanasiu. Ei sunt secondati de un pluton compact de politicieni care penduleaza si ei intre stanga si dreapta.


PSD, -impanat- cu nationalisti, agrarieni si umanisti

In partidul de guvernamant, un caz cu totul aparte il reprezinta actualul ministru al educatiei si cercetarii, senatorul Alexandru Athanasiu. Putini isi mai amintesc ca acesta a fost la inceputul anilor *90 membru al PNL si chiar deputat al Partidului Alianta Civica, formatiuni de dreapta. Dupa scurt timp, Athanasiu a optat inexplicabil pentru social-democratie, inscriindu-se in PSDR, partid condus pe atunci de venerabilul Sergiu Cunescu. Miscarea s-a dovedit a fi extrem de profitabila pentru Athanasiu. Dupa ce l-a inlocuit pe Cunescu in fruntea PSDR, Athanasiu a distrus practic acest partid istoric, oferindu-l pe tava -hulpavului- PDSR, din fuziune rezultand actualul PSD. Dupa alegerile din 2000, formatiunea lui Adrian Nastase si-a intarit aripa nationalista din partid prin achizitia a numerosi parlamentari de la PRM. Senatorul Vasile Duta si deputatii Mircea Bucur, Nicoara Cret, Dorin Lazar Maior, Valentin Paduroiu, Stanciu Zisu, Codrin Stefanescu, Luca Stefanoiu si Ioan Radu, actual secretar de stat, au lasat de izbeliste -convingerile- nationaliste de pana atunci si s-au -convertit- la social-democratie.

Senatorul PSD Trita Fanita face si el parte din categoria politicienilor pentru care nu conteaza convingerile doctrinare, ci interesele de moment. Dupa ce a trecut mai intai pe la PDAR-ul lui Victor Surdu, partid agrarian de stanga, Trita Fanita a ajuns social-democrat cu acte in regula, inscriindu-se in PDSR, nu inainte de a face o -halta- de patru ani la PD. Agrarienii din defunctul PDAR sunt reprezentati, pe langa Trita Fanita, in PSD si in parlament de Victor Neagu si Vasile Mihalachi. Un alt senator, Aureliu Leca, a trecut, la randul sau, de la o doctrina la alta. El a redevenit social-democrat, pasind in curtea PSD dupa ce a intrat in parlament ca umanist si a fost, inainte de aceasta, membru al PD. De asemenea, alti trei umanisti, Dinu Marin, Ioan Pop de Popa si Mihaela Muraru-Mandrea, au dat in aceasta legislatura -umanismul- pe social-democratia promovata de Nastase & Co.

PD -musteste- de taranisti si peuneristi

Partidul Democrat pare a fi cel mai -colorat- dintre formatiunile politice. Alaturi de Traian Basescu se afiseaza acum fosti crestin-democrati (Radu Vasile, Sorin Lepsa si Corneliu Turianu), nationalisti cu state vechi pe la PUNR (Valeriu Tabara, Valentin Iliescu – pe filiera PSD -, Ioan Ardelean si Justin Tambozi) sau de la PNR-ul lui Magureanu, Dorin Iacob, si chiar liberali (ex-deputatul PNL Ion Mogos si Liviu Negoita, fost membru in PNL-CD-ul condus de Niculae Cerveni). Social-democratia a fost promovata, in etape, de -voiajorii- politici Stelian Dutu si Victor Babiuc, cei doi trecand si pe la PNL, dupa ce initial au luptat sub stindardul democrat. In CV-ul politic al presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Stelian Dutu, mai este trecut si Partidul Umanist.

Partidul -multiNational- Liberal

Fuziunea cu ApR a constrans PNL sa accepte o serie de social-democrati la origine in propriile randuri, dintre care cei mai cunoscuti sunt Theodor Melescanu si Mircea Cosea. Cel de-al doilea are insa un traseu politic extrem de fragmentat: PDSR, ApR, UFD, ApR, PNL. Fosti social-democrati care au ales liberalismul sunt si oamenii de incredere ai lui Cunescu din PSDR, Constantin Avramescu si Radu Gheciu, precum si ex-pedistii Radu F. Alexandru, senator, si Aristotel Cancescu, presedintele Consiliului Judetean Brasov. Dinspre crestin-democratie si-a facut loc in PNL Norica Nicolai, iar de la PRM si PUR unul singur: deputatul Vasile Predica. Dupa mai multe peregrinari prin partidele liberale, Viorel Catarama pare sa-si fi regasit in sfarsit locul acolo de unde a plecat, mai precis in PNL. El s-a orientat, pentru scurte perioade de timp, si catre alte doctrine, fie cea nationalista, la PNR, fie cea social-democrata, la ApR.

Social-democratii -uzati- si-au facut loc la PRM

Convingeri nationaliste marca PRM au capatat, in timp, mai multi politicieni care au pendulat intre stanga si dreapta. Cel mai recent exemplu este al controversatului senator George Pruteanu. El a fost initial crestin-democrat ca senator PNTCD, iar apoi social-democrat alaturi de Nastase & Co. -Multilateral dezvoltat- s-a dovedit a fi si deputatul Nicolae Gradinaru, care a fost, pe rand, in PD si in PSD. Pentru ca i-au plecat pe capete, la inceputul legislaturii, parlamentarii la PSD, Vadim a reusit sa atraga de partea lui, mai devreme sau mai tarziu, si cativa social-democrati. Au ajuns astfel nationalisti Vasalie Mois, Ioan Bancescu, Iulian Mincu, Doru Dumitru Palade si Dorel Constantin Onaca. In PRM au mai intrat un socialist sadea de la defunctul PSM, Mitica Balaet, o fosta crestin-democrata, Leonida Lari, si un liberal, Radu Ciuceanu (Partidul Liberal Crestin). Recent, dupa ce s-a plimbat pe la PNTCD si PNL, Alexandru Ciocalteu a optat pentru PRM.

Peremisti si taranisti imPURi

Umanistii, social-liberali declarati, si-au intarit si ei randurile cu politicieni de alte orientari. Primii au fost vizati nationalistii de la PRM – Pavel Cherescu, Nicu Cojocaru si Octavian Petrus – si social-democratii de la PSD si ApR – Eftimie Costeiu (presedintele Consiliului Judetean Sibiu), Daniela Popa si Nicolae Popa (fosti deputati). Partidul lui Dan Voiculescu este asaltat, mai nou, de catre crestin-democratii care au avut functii importante in PNTCD: Constantin Dudu Ionescu, Irinel Popescu, Bogdan Pitigoi, Vlad Tepelea, Petrica Diaconu (viceprimar al sectorului 1). La umanisti s-a aciuat si fostul ministru al comunicatiilor din perioada fostei coalitii, Sorin Pantis (ex-PNL).

Politicieni reciclati prin partidele extraparlamentare

Si in cadrul partidelor extraparlamentare gasim tot felul de -aviatori politici-. La PNTCD a poposit fostul presedinte al filialei doljene a PNL, deputatul Cornel Boiangiu, iar la PUNR si-au regasit -vocatia- nationalista deputatii Florentin Moraru si Ioan Mihai Nastase, care initial au parasit PRM pentru PUR. Partidul lui Emil Constantinescu, Actiunea Populara, a strans laolalta mai multi fosti parlamentari liberali: Decebal Traian Remes, Vasile Mandroviceanu, Vicentiu Gavanescu, Sorin Botez, Laurentiu Priceputu, Octavian Bot si George Serban, ultimul militand mai de mult si pentru social-democratie in interiorul PD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.