Acasă Politic Băsescu: CCR mă obligă să primesc și jurământul lui Pop și Cîmpeanu,...

Băsescu: CCR mă obligă să primesc și jurământul lui Pop și Cîmpeanu, deși au contribuit la un fals

DISTRIBUIȚI

Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri că hotărârea Parlamentului cu privire la numirea miniștrilor este obligatorie, motiv pentru care va primi și jurământul miniștrilor pentru Dialog Social, Liviu Pop, și al Educației, Sorin Cîmpeanu, deși aceștia au „contribuit prin distrugerea de instituții ale educației la un fals în interes public”.

În deschiderea ceremoniei de învestitură a noilor miniștri ai Guvernului Ponta IV, șeful statului a citat din Decizia CCR 98 din 7 februarie 2008 „pentru a elimina orice dubiu cu privire la eveniment”.

El a indicat că în această decizie se precizează că din „textul Constituției prevăzut la alineatele 1 și 3 din articolul 85 numirea de către președintele României a miniștrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului și de învestire, pe această bază, a miniștrilor de către șeful statului”.

„Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român — Parlamentul — este un act obligatoriu pe care președintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârșirea unor fapte grave de încălcare a Constituției. Acesta este și motivul pentru care voi primi astăzi și jurământul dlui Pop și al dlui ministru al Educației care au contribuit prin distrugerea de instituții ale educației la un fals în interes public”, a spus președintele Băsescu, în debutul ceremoniei de învestitură.

La finalul ceremoniei, șeful statului le-a urat succes membrilor Guvernului.

Printre cei care au participat la această ceremonie s-au numărat premierul Victor Ponta, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.