
Confruntat încă de săptămâna trecută cu cererea de revocare depusă de grupul senatorilor democrat-liberali, președintele Senatului, Mircea Geoană, a pus ieri în scenă aceleași tertipuri pentru a-și conserva funcția. Astfel, solicitarea de discutare în plen a revocării lui Geoană a fost respinsă ieri în Biroul Permanent (n.r. – BP) al Senatului ca urmare a majorității de care se bucură alianța PSD-PC și PNL cu 7 voturi „împotrivă“ și șase „pentru“, după cum s-a întâmplat și săptămâna trecută, întrucât democrat-liberalii, independenții și UDMR au majoritatea în plen. Pe de altă parte, majoritatea opoziției din cadrul BP și cea a puterii din plen mențin un blocaj perfect în momentul de față la Senat. „Noi nu vom renunța la revocarea domnului Geoană. O să continuăm ședința de astăzi (n.r. – ieri) pentru continuarea ordinii de zi și la ultimul punct al ordinii de zi o să cerem din nou revocarea președintelui Senatului“, a declarat pentru „Curentul“ senatorul democrat-liberal Iulian Urban. Potrivit acestuia, conștient că nu are cum să scape de revocare, Geoană vrea „să fie martirizat“, întrucât nici social-democrații nu-l mai doresc la șefia Senatului. Pe de altă parte, acest aspect a fost punctat și de Mircea Geoană pe blogul personal, el reproșându-i președintelui PSD, Victor Ponta, faptul că nu este susținut suficient în războiul de gherilă pe care îl duce pentru păstrarea scaunului.
Măreția scaunului puterii?
În plen, ordinea de zi propusă de Geoană, din care lipsea cererea de revocare a acestuia, și votată în BP a fost respinsă după ce 42 de senatori au votat „pentru“ și 42 „împotrivă“, astfel încât nu a putut întruni numărul de voturi necesar aprobării. Pe de altă parte, surse parlamentare au declarat pentru „Curentul“ că 10 senatori social-democrați nu au votat, aceasta certificând faptul că și partidul l-a lăsat din brațe pe Geoană în lupta sa pentru șefia Senatului. În ceea ce privește metoda de revocare a acestuia, surse interne citate de Mediafax preconizau o înțelegere tactică a democrat-liberalilor cu liberalii în schimbul susținerii senatorului liberal Teodor Meleșcanu la CCR. Pe de altă parte, surse parlamentare au afirmat ieri pentru „Curentul“ că o asemenea înțelegere este exclusă din start, întrucât democrat-liberalii dețin majoritatea la Cameră și la Senat și pot propune fără probleme doi judecători la CCR. În privința revocării lui Geoană, aceleași surse au menționat faptul că rezolvarea problemei se regăsește în dosarul de urmărire penală al senatorului PSD Cătălin Voicu, care se află începând de astăzi pe masa Comisiei juridice a Senatului, în așteptarea avizului plenului pentru ridicarea imunității senatorului PSD, în vederea arestării acestuia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















