Acasă Economic-Financiar Beneficiarii granturilor pot investi în servicii de educație: creșe, grădinițe, școli

Beneficiarii granturilor pot investi în servicii de educație: creșe, grădinițe, școli

DISTRIBUIȚI

Învățământul se poate adapta rapid la noile cerințe apărute în urma epidemiei
Educația este unul dintre domeniile cele mai afectate de criza generată de noul Coronavirus, iar sistemul de educație, greu încercat în această perioadă, poate fi susținut cu ajutorul unor investiții masive în învățământul privat, în special în digitalizare, pentru a sprijini educația la distanță în situații dificile, de exemplu, din punct de vedere epidemiologic. De asemenea, pot fi puse în practică, prin investiții, proiecte de susținere a pregătirii tinerilor, dar și al celor care vor să învețe alte meserii pentru viitoarele job-uri.
Proiectele includ o gamă largă de posibile investiții, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului, aplicațiile putând fi pentru „servicii de educație: creșe și grădinițe, școli”. Domeniile de activitate eligibile, potrivit deciziei Guvernului, sunt: “Învăţământ preşcolar, învăţământ primar, învăţământ secundar general, învăţământ secundar, tehnic sau profesional, învăţământ superior non-universitar, învăţământ superior universitar, învăţământ în domeniul sportiv şi recreaţional, învăţământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice,etc.), școli de conducere (pilotaj), alte forme de învăţământ, activităţi de servicii suport pentru învăţământ”.
Astfel, cei care vor să investească în creșterea calității actului didactic, pot beneficia de finanțări substanțiale pentru a-și atinge obiectivele. Ordonanța de Urgență privind granturile oferă, și pentru învățământ, posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru capitalul de lucru care au valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro și, de asemenea, fonduri între 50.000 și 200.000 de euro pentru capitalul de investiții.
Cei care vor să acceseze granturile pentru capitalul de lucru trebuie să știe că vor fi nevoiți să participe cu o finanțare de 15% din valoarea grantului solicitat. De asemenea, cei care doresc să acceseze granturile pentru capitalul de investiții trebuie să vină cu un aport de 15% (pentru regiunile mai slab dezvoltate) și, respectiv, 30% pentru beneficiarii din regiunea București- Ilfov.
În curând, cei care vor avea proiectele deja schițate vor putea să și le definitiveze rapid pentru că vor avea acces la un ghid al solicitantului unde vor putea vedea exact pașii de parcurs, iar ulterior o platformă online unde vor depune proiectele.
Pentru Guvernul PNL, învățământul de stat este de asemenea o prioritate, guvernul propunându-și prin programul de investiții ca în orizontul de timp 2021-2027 să majoreze gradual alocările pentru sistemul de învățământ și de cercetare, prin utilizarea tuturor resurselor financiare care pot fi angrenate în acest sens: alocări de la bugetul de stat; fonduri externe nerambursabile; fonduri rambursabile sub forma împrumuturilor de la instituții financiare internaționale; fonduri private, inclusiv sub forma parteneriatelor public- private.

Florica Cherecheș
Deputat PNL
Vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților
Președinte OFL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.