
În contextul asumării măsurilor drastice de reducere a deficitului bugetar, premierul Emil Boc a declarat ieri, în cadrul videoconferinței televizate cu prefecții, că măsurile de austeritate vor fi impuse din cauza suprapunerii crizei financiare globale peste criza proprie a României, în care am ajuns pentru că ne-am furat singuri căciula. „Vreau să știți că aceste măsuri sunt absolut necesare și practic acest Guvern nu are nicio vină că trebuie să impună aceste măsuri, determinate de suprapunerea nefericită a două crize majore: o criză internă a deficitului structural al României din ultimii 20 de ani și accentuat în anii 2007-2008, iar în al doilea rând, suprapunerea peste această temă internă a unei crize economice globale“, a spus premierul. Potrivit acestuia, „cât timp cele două crize nu s-au suprapus, România a putut să evolueze furându-ne căciula în ultimii 20 de ani“. Pe de altă parte, Boc le-a mai explicat prefecților că România se află în situația de a consuma mai mult decât produce, iar măsurile de austeritate sunt necesare pentru a nu rata împrumutul negociat cu oficialii FMI-ului. „Guvernul Tăriceanu a făcut cadouri otrăvite salariaților și pensionarilor, iar actualul Guvern a fost nevoit să împrumute bani“, a precizat Boc. În fapt, posibila grecizare a României se datorează faptului că după 1989 construcția socioeconomică a structurii statului s-a făcut pe datorie, în lipsa unei producții industriale sănătoase.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















