Deputatul PRM Lucian Bolcas a atacat-o dur pe ministrul integrarii, Anca Boagiu, declarand ca aceasta uita ca dezbaterile pe marginea legilor integrarii sunt blocate de obsesia pe care coalitia o are in privinta schimbarii regulamentelor celor doua Camere.
-Nu putem colabora cu acest minister al arogantei-, a continuat Bolcas. Desi nu a anuntat cand vor depune o noua motiune simpla, deputatul PRM a declarat ca exista patru teme, din care vor alege una de actualitate imediata. -Nu depunem motiuni de dragul motiunilor-, a mai afirmat reprezentantul PRM. El a criticat si incercarile neconstitutionale ale guvernului de a cenzura bugetele Senatului si Camerei Deputatilor, explicand ca executivul se poate consulta cu comisiile parlamentare de buget-finante in aceasta privinta, dar, potrivit Constitutiei, Senatul si Camera Deputatilor isi aproba singure bugetele. -Initial, toti membrii Biroului Permanent, de la putere sau din opozitie, au fost de acord cu un anumit proiect si, ulterior, s-au razgandit peste noapte, pentru publicitate-, a spus vicepresedintele PRM. In opinia sa, bugetul Camerei Deputatilor pe anul 2006, de aproximativ 3.000 miliarde de lei vechi, propus initial Biroului Permanent, este -prea mare in raport cu problemele tarii-, de aceea deputatii PRM vor cauta solutii pentru diminuarea acestuia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















