Prim-vicepresedintele Uniunii Ucrainenilor din Romania (UUR), Dumitru Morhan, il acuza pe presedinte, deputatul Stefan Tcaciuc, ca a deturnat fondurile organizatiei si le-a folosit in interes personal. Potrivit lui Morhan, presedintele UUR a transformat casieria Uniunii intr-un buzunar propriu, -de unde ia cat vrea si mai ales cand vrea-. -Sunt foarte multe nereguli, foarte multe plangeri din partea etnicilor ucraineni nu numai la nivel de judet, dar si la nivel de tara. El gestioneaza sume foarte mari, provenite atat de la bugetul statului roman, cat si din diaspora, care sunt gestionate numai de catre el si utilizate in buna parte in scopuri strict personale. Sume care nu pot fi nicidecum justificate si, de fiecare data cand este luat la intrebari, nu face decat sa inceapa sa tipe-, sustine prim-vicepresedintele Uniunii, citat de cotidianul local -Obiectiv Vocea Sucevei-. In consecinta, ieri, secretarul de stat din Departamentul pentru relatiile interetnice a cerut Corpului de Control al Primului Ministru sa verifice acuzatiile aduse de Morhan.
Liste cu donatii inexistente
Pentru a dovedi ca deputatul Tcaciuc a deturnat fondurile, prim-vicepresedintele Uniunii a aratat ca acesta isi justifica modul in care cheltuieste banii primiti de la guvern si din alte donatii prin punerea pe o lista de donatii din partea organizatiei a unor persoane din Maramures, Suceava si din alte judete ale tarii, care in realitate nu exista.
O alta organizatie ucraineana confirma
Potrivit cotidianului sucevean, Uniunea Democrata a Ucrainenilor din Romania, formatiune infiintata in paralel de etnicii ucraineni nemultumiti de activitatea presedintelui Tcaciuc, certifica cele afirmate de Morhan ca fiind reale.
-UDUR a facut sondaje la primariile localitatilor de unde provin cetatenii care au fost beneficiarii acestor donatii. Am inceput actiunea in judetul Maramures si ne-am oprit acolo pentru ca nu mai aveam bani pentru a continua. Verificand identitatea persoanelor existente pe lista de donatii, primariile au constatat ca acestea pur si simplu nu exista in localitatile respective-, sustine Vichente Nicolaiciuc, membru in conducerea zonala Bucovina UDUR – Suceava, reluat de -Obiectiv Vocea Sucevei-.
Aceeasi situatie este confirmata si de fostul purtator de cuvant al Uniunii, Giuliano Toderascu, care spune despre fostul sef ca impartea de pe scena bani, precum un imparat, pentru a-si face reclama si pentru a fi sustinut in continuare la alegerile urmatoare. El il mai acuza pe liderul ucrainenilor ca l-a dat afara dupa ce a refuzat sa devina informatorul sau. -Domnul presedinte Tcaciuc s-a folosit indeajuns de persoana mea pentru a-si crea o imagine. Dupa ce si-a creat aceasta imagine, crezand ca presa nu ar mai avea ce sa mai scrie despre el de acum incolo, mi-a pus in vedere ca, daca voi deveni informatorul lui, sa-i spun cu se ocupa domnul Morhan sau ceilalti din conducerea Uniunii, imi va plati in continuare salariul, daca nu, nu. El mi-a explicat ca voi primi salariu doar atunci cand voi deveni informatorul sau personal si m-a avertizat ca el cunoaste securitate cat n-o sa stiu eu niciodata, ceea ce este deja un lucru cunoscut, atata vreme cat CNSAS l-a depistat inca din anul 2000 ca o persoana care a facut politie politica-.
Replica in limbaj suburban
Replica -acuzatului- este deosebit de dura. Deputatul considera ca Dumitru Morhan este un ins incult, imoral, inconstient si iresponsabil, care ascunde tot felul de afaceri necurate. Totodata, el apreciaza ca Morhan e bun doar la indreptat coarnele boilor si indrugat verzi si uscate.
Tcaciuc considera ca acuzatiile de folosire frauduloasa a banilor Uniunii se datoreaza in primul rand dorintei -ascunse- a prim-vicepresedintelui de a-i lua locul. -Totusi, acest terchea-berchea vrea sa ajunga, cum-necum, presedintele UUR si deputat, crezand ca, o data cocotat in aceste functii, va putea sa-si vada in pace de potlogariile pe care le cloceste fara istov mintea lui dusa cu sorcova-, a aratat Tcaciuc. Liderul ucrainenilor mai este de parere ca ambitiile lui Morhan de a deveni presedintele UUR nu vor putea deveni realitate din cauza ca -in frunte nu poate sta un om ca Dumitru Morhan, care nici nu cunoaste limba ucraineana si scrie romaneste mai ingalat ca Gaga-.
De asmenea, in apararea sa, deputatul Tcaciuc sustine ca, de fapt, Dumitru Morhan este cel care s-a prevalat de functia de prim-vicepresedinte al UUR pentru a face afaceri incalcite si tenebroase. -In plus, Morhan nu a vazut cu ochii lui de tap belit nici un document oficial, nu a semnat nici un ordin de plata sau vreo factura, dar se lauda peste tot ca el ofera sponsorizari de sute de milioane, iar eu nu le dau celor carora el le-ar fi promis-, a mai spus Tcaciuc.
Deputatul ucrainean a anuntat ca Dumitru Morhan va fi exclus din UUR, dar nu din cauza acuzelor pe care i le-a adus, ci din cauza comportamentului sau, pe care il considera iresponsabil, de natura a compromite Uniunea. -Mai intai va fi judecat de Comisia de etica si onoare si apoi va fi trimis sa numere caprele, tapii si boii-, a mai precizat demnitarul.
Mihai Somfelean
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















