Acasă Politic Dușa: Ponta a venit în Harghita pentru ca românii să nu se...

Dușa: Ponta a venit în Harghita pentru ca românii să nu se simtă uitați

DISTRIBUIȚI

Astfel de cuvinte eram obișnuiți să auzim despre românii din afara granițelor României. Dar cum „gura păcătosului, adevăr grăiește” probabil că PSD-ul pregătește terenul pentru adoptarea proiectului UDMR de autonomie a Ținutului Secuiesc prin OUG. Dușa se arată relaxat: „Prin Parlament mai există un proiect de lege privind autonomia ținutului secuiesc. Eu cred că fiecare cetățean, așa cum prevede Constituția și legea, și fiecare parlamentar are dreptul să facă inițiative legislative, dar inițiative legislative și proiect de legi care sunt contrare Constituției nu au ce căuta. Suntem iar în campanie electorală, știu că de fiecare dată se readuce în discuție acest subiect al autonomiei. Eu provin din acest județ și sunt deputat în acest județ. Nu va trece niciodată prin Parlamentul României o asemenea lege. România este un stat unitar, acest statut este garantat prin Constituție și nu va vota nimeni, niciodată, un asemenea proiect de lege, chiar dacă el va fi depus”,
Însă Guvernul poate da OUG așa cum a făcut cu traseismul primarilor deși Constituția prevedea că nu poate. Căci Ponta, ajuns în turul al doilea la prezidențiale, va face orice pentru voturile maghiarilor: „Eu sunt pentru dialog, pentru orice fel de discuție, însă în același timp eu cred foarte mult în descentralizare și dacă reușim împreună să facem acest lucru, după aceea putem să discutăm de celelalte. (…) Dacă descentralizarea înseamnă același lucru atunci nu avem niciun fel de conflict, ne înțelegem perfect”, a răspuns joi, Victor Ponta unei întrebări puse în legătură cu proiectul de autonomie a „ținutului secuiesc” inițiat de Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR).

Ministrul Apărării, care este și deputat de Harghita, a participat joi, la Toplița, alături de premierul Victor Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea, la predarea cheilor unor microbuze școlare pentru județele Harghita și Covasna și a patru ambulanțe pentru Serviciului Județean de Ambulanță Harghita, dar și la semnarea unor contracte pentru investiții în mai multe localități din cele două județe, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală.

„Faptul că primul-ministru Victor Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea au fost prezenți astăzi la Toplița este un semnal foarte puternic pentru românii din nordul județului, că nu sunt uitați și că Guvernul, tot ceea ce face în dezvoltarea economică și social a localităților, are în vedere și această parte a județului”, a spus Mircea Dușa.
Așadar Dușa, cu o seninătate îngrijorătoare, se referă deja la românii din Harghita ca la o populație minoritară de pe teritoriul altei țări. Dacă în campania electorală Ponta îi va dărui interimatul funcției de premier inculpatului Dragnea, nu avem nicio emoție că acesta nu va da OUG pentru proiectul UDMR. Cât despre Avocatul Poporului suntem deja siguri că nu va ataca OUG la Curtea Constituțională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.