Acasă Politic Falimentul RADET este rezultatul direct al incompetenței și aroganței Gabrielei Firea

Falimentul RADET este rezultatul direct al incompetenței și aroganței Gabrielei Firea

DISTRIBUIȚI

A fost declarat, oficial, falimentul RADET. PNL București cere Ședință de îndată a Consiliului General. Situația este extrem de gravă. Lucrurile nu au devenit grave peste noapte ci s-au agravat în ultimii 3 ani, timp în care PNL a avertizat în nenumărate rânduri că lipsa de măsuri ferme din partea Primarului General va conduce lucrurile în punctul în care suntem astăzi. De asemenea, timp de aproape două mandate Sorin Oprescu nu a plătit la timp subvențiile datorate, acumulând datorii peste datorii. Gabriela Firea nu a venit cu vreun plan de redresare, ceea ce sugerează intenția ei de a îngropa RADET.

În 3 ani, după ce și-a instalat apropiații în funcțiile de administratori ai RADET, Gabriela Firea – PSD a tot venit să ceară votul Consiliului General pe diferite soluții. A ajuns la 5 soluții diferite de evitare a falimentului:

Preluarea ELCEN fără plată,
Preluarea acțiunilor ELCEN la valoare nominală,
Preluarea acțiunilor ELCEN la valoarea de evaluare,
Preluarea afacerii RADET și ELCEN, cu plata unor sume în vederea stingerii datoriilor,
Preluarea creanțelor unor creditori asupra ELCEN.
În tot acest timp, valoarea pierderilor în rețelele RADET a crescut vertiginos. Investițiile în reparațiile majore ale conductelor municipalității au fost nesemnificative, deși problemele sunt extrem de grave. Mai mult, Uniunea Europeană a oferit Bucureștiului resurse pe care Gabriela Firea nu le-a accesat. Este direct responsabilă de fiecare întrerupere de apă caldă și căldură pe care bucureștenii o vor îndura în această iarnă. În toți acești ani rețeaua de distribuție, aflată în proprietatea Municipiului București (deci nu în proprietatea RADET) s-a degradat din lipsa investițiilor și a unor acțiuni coerente care să salveze temoficarea centralizată a Capitalei. Orice artificiu juridic și instituțional, încercat de Gabriela Firea, nu va ține locul investițiilor pentru că țevile nu se repară singure!

Tot în tot acest interval, subvențiile acordate de la bugetul municipalității s-au plătit cu întârziere, numai în anul 2019 înregistrându-se depășiri frecvente ale datelor scadente cu sume de sute de milioane lei. Aceste întârzieri au pus presiune și pe ELCEN care nu și-a putut susține programul de investiții și care a avut dificultăți în asigurarea materiilor prime. Pe aceste consecințe ale deciziilor Primarului General PSD le-a ținut ascunse. Trebuie să răspundă pentru ele.

Deși a înființat 24 de companii municipale, doamna Firea este astăzi în situația de a nu avea niciun operator licențiat de termoficare. Reamintim că CM Termoenergetica a fost înființata încă din 11 martie 2019 și nu este încă funcțională! A sperat că, falimentând o carcasă goală (RADET), va scăpa de datorii. Acum suntem în situația în care avem o altă carcasă, C.M. Termoenergetica S.A. ar trebui să preia furnizarea serviciului dar acesteia nu i se poate delega serviciul în acest moment pentru că nu are licență de operator din partea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Stadiul demersurilor pentru ca C.M. Termoenergetica S.A. să fie licențiată de către ANRE nu este cunoscut.

Din nefericire pentru Gabriela Firea – PSD, căldura și apa caldă nu pot fi distribuite bucureștenilor sub formă de voucher! Din fericire pentru bucureșteni, acum avem la Palatul Victoria și la Ministerul Economiei oameni responsabili care nu îi vor lăsa să rămână fără energie termică!

PNL București îi solicită Primarului General PSD să își asume responsabilitatea pentru situația în care s-a ajuns. Să vină, de urgență, în Consiliul General și în fața bucureștenilor și să prezinte:

Cine este operatorul care poate încheia contractul de preluare a energiei termice livrate de producători?
Care este strategia actualizată a PMB pentru constituirea SACET?
Care au fost plățile efectuate de PMB către RADET în contul subvenției și la ce intervale de timp după datele scadente?
Când va depune PMB aplicația pentru absorbția fondurilor europene destinate reabilitării sistemului de transport și distribuție de energie termică?
Care este totalul sumelor încasate de la RADET de administratorul judiciar și cel special?
Care este stadiul licențierii Termoenergetica S.A. de către ANRE?
Nu în ultimul rând, care este calendarul acțiunilor pe termen scurt să elimine riscul ca populația să sufere de frig în această iarnă?
În acest moment, serviciul public de alimentare cu energie termică nu mai este sub controlul direct al Consiliului General, ci sub controlul unei Asociații Intercomunitare (de drept privat) făcută cu localități din județul Ilfov. ADI Termoenergetică București – Ilfov, o nouă verigă adusă de Gabriela Firea în acest hățiș administrativ și instituțional este structura care ar trebui să inițieze demersurile pentru delegarea serviciului către Termoenegetica S.A.

Primarului PSD Firea îi arde de acțiuni electorale în loc să:

Informeze clar populația ce are de gând să facă cu termoficarea în București în acest timp pe care îl mai are de petrecut la Primăria Capitalei;
Convoace Consiliul General pentru a discuta ieșirea din această criză fără precedent din cel mai mare oraș al României, Capitala.
Din cum arată lucrurile, pare că RADET a fost falimentat cu premeditare. Va răspunde pentru atitudinea iresponsabilă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.